Articolul 3
Art. 3 din HOTĂRÂRE nr. 6 din 28 ianuarie 2018 pentru stabilirea cuantumului cotizației de membru și a unor taxe încasate de Colegiul Fizioterapeuților din România
(1) Persoanele posesoare ale titlurilor oficiale de calificare prevăzute la , care se află la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri în situația șomajului, orice formă de șomaj conform legislației în vigoare, a suspendării contractului de muncă pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau a copilului cu handicap până la împlinirea vârstei de 3 ani sau în concediu de îngrijire copil bolnav până la vârsta de 7 ani, respectiv 18 ani pentru copilul cu handicap, vor plăti o cotizație de 5 lei/lună, în cuantum de 60 lei/an.
(2) Persoanele cu handicap grad I - grav și grad II - accentuat sunt scutite de plata taxelor și a cotizației.
(3) La depunerea actelor în vederea înscrierii/reînscrierii în Colegiul Fizioterapeuților din România și a eliberării autorizației de liberă practică, a duplicatului autorizației de liberă practică, a certificatului de status profesional și a certificatului de conformitate se va prezenta documentul/certificatul doveditor al gradului de handicap.
(la 11-04-2018, Articolul 3 a fost modificat de )