Articolul 35
din Decret. Evidenta contribuabilii sînt obligaţi să le depună în vederea efectuării impunerilor, pînă la 15 ianuarie a fiecăruia an.
Art. 35 din INSTRUCŢIUNI nr. 290 din 17 mai 1954 date în aplicarea Decretului nr. 153 din 28 aprilie 1954 privitor la impozitul pe veniturile populaţiei
- Capitolul 5 EVIDENTA CONTRIBUABILILOR ŞI DETERMINAREA VENITURILOR
a) declarațiilor anuale pe care contribuabilii sînt obligați să le depună în vederea efectuării impunerilor, pînă la 15 ianuarie a fiecărui an.
Pentru sursele de venit apărute în cursul anului, declarația se depune pînă la 5 ale lunii următoare celei în care a apărute sursa, iar în cazul încetării surselor de venit în termen de 5 zile de la încetare;
b) datelor comunicate organelor financiare de către întreprinderi, instituții și organizații cel mai târziu pînă la 15 ale fiecărei luni, privind sumele plătite cetățenilor în luna precedenta pentru mărfuri și produse agricole livrate, pentru lucrări executate sau servicii prestate, etc.
c) materialelor obținute de inspectorii de impozite în cursul anului, cu ocazia verificărilor;
d) registrelor, documentelor și altor evidente verificate de organele financiare și pe care contribuabilii sînt obligați să le țină potrivit instrucțiunilor Ministerului Finanțelor.
În orașe, așezări muncitoresti și stațiuni balneo-climaterice se face anual recensământ fiscal al contribuabililor care au surse proprii de venituri în afară de salarii și pensii.
Recensământul fiscal al populației se efectuează la termenele și în condițiile prevăzute de Ministerul Finanțelor și se bazează pe comunicările obligatorii făcute de administratorii și proprietarii de imobile.
122. - Întreprinderile, instituțiile și organizațiile sînt obligate sa comunice organelor financiare lunar pînă la 15 ale lunii următoare, toate sumele plătite în cursul lunii precedente, pentru servicii prestate, lucrări executate ori bunuri sau produse agricole vândute, de către întreprinderi sau persoane particulare.
Nu se fac asemenea comunicări pentru sumele plătite liber profesionistilor și carausillor și pentru orice sume care se impun ca și cîștigul muncitorilor și funcționarilor.
Comunicările se fac pe formulare tip, stabilite de Ministerul Finanțelor, care vor cuprinde: numele și pronumele contribuabilului; domiciliul și locul exercitării activității; numărul autorizației de funcționare și secțiunea financiară emitenta, iar în lipsa autorizației, numărul buletinului de identitate și autoritate care l-a eliberat; suma plătită; numărul și data facturii; felul serviciilor, lucrărilor sau bunurilor pentru care s-au plătit sumele.
Comunicările se trimit organelor financiare care au eliberat autorizația sau - în lipsa autorizației- organelor financiare în raza cărora se afla domiciliul cetățeanului.
Organele financiare sînt obligate sa urmărească depunerea la timp a comunicatilor de către toate întreprinderile, instituțiile și organizațiile și sa verifice dacă sînt complete și just întocmite.
Dacă expirarea termenului de prezentare a comunicărilor arătate mai sus, în baza verificărilor făcute, inspectorii de impozite întocmesc lista întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor care nu au prezentat comunicările la termen sau le-au prezentat incomplet, indicând totodată persoanele care poarta răspunderea pentru neprezentarea sau prezentarea incompleta a datelor.
Lista se înaintează șefului secțiunii financiare raionale (orășenești) în vederea aplicării amenzilor prevăzute la art. 37, dacă este cazul.
123. - În orașe, centre muncitoresti și stațiuni balneo-climaterice, se efectuează anual un recensământ fiscal al contribuabililor cu surse proprii de venit, cu excepția salariilor și pensiilor. Recensământul se bazează pe comunicările făcute de administratorii și proprietarii de imobile și se efectuează potrivit instrucțiunilor speciale date în scop de Ministerul Finanțelor.
Inspectorii de impozite sînt obligați să facă instructajul administratorilor și proprietarilor de imobile cu privire la întocmirea fișelor și prezentarea lor la secția financiară raionala (oraseneasca), sa explice rolul și importanța recensamantului fiscal, sa pună la dispoziția administratorilor și proprietarilor de imobile imprimatele necesare, sa primească de la aceștia fișele, să le verifice la fața locului și sa identifice pe cetățenii care urmează a fi impusi.
După expirarea termenului de prezentare a fișelor, inspectorii de impozite sînt obligați sa întocmească o lista de administratorii și proprietarii imobilelor care nu au prezentat la termen datele cerute sau care au prezentat date incomplete; lista se înaintează șefului secțiunii financiare raionale (orășenești) în vederea aplicării amenzilor conform art. 37 și 38 din Decret.