Articolul 5
Art. 5 din HOTĂRÂRE nr. 9 din 10 ianuarie 2018 privind aprobarea schemei "Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de porci din rasele Bazna și/sau Mangalița în vederea producerii cărnii de porc"
- Capitolul II Beneficiarii, cuantumul ajutoarelor, criterii de eligibilitate, bugetul și durata schemei
(1) Pentru a fi eligibili în cadrul schemei de ajutor de minimis pentru aplicarea Programului, beneficiarii, așa cum sunt prevăzuți la art. 4 alin. (2) , trebuie să dețină exploatații înregistrate în Sistemul național de identificare și înregistrare a animalelor (SNIIA), supuse, după caz, controlului sanitar-veterinar, înregistrării sanitar-veterinare sau autorizării sanitar- veterinare.
(la 16-07-2018, Alineatul (1) din Articolul 5, Capitolul II a fost modificat de )
(2) Beneficiarii prevăzuți la art. 4 alin. (2) trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții de eligibilitate:
a) să încheie un contract cu un procesator, așa cum este definit la art. 3 lit. i) , sau cu altă persoană juridică, așa cum este definită la art. 3 lit. o) , conform modelului prevăzut în anexa nr. 1 ;
b) să primească cu titlu gratuit un număr par de purcei, minimum 2 și maximum 10, de la un procesator, așa cum este definit la art. 3 lit. i) , sau de la o altă persoană juridică, așa cum este definită la art. 3 lit. o) , cu care are încheiat contract;
c) să livreze minimum 50% din purceii primiți cu titlu gratuit procesatorului, așa cum este definit la art. 3 lit. i) , sau altei persoane juridice, așa cum este definită la art. 3 lit. o) , cu care a încheiat contract, la o greutate, în viu, de minimum 130 kg/cap;
d) să utilizeze efectivul nelivrat, pentru reproducție sau autoconsum;
(la 16-07-2018, Litera d) din Alineatul (2), Articolul 5, Capitolul II a fost modificată de )
e) să raporteze DAJ în termen de 30 de zile de la livrarea efectivului către procesator, așa cum este definit la art. 3 lit. i) , sau la o altă persoană juridică, așa cum este definită la art. 3 lit. o) , modul de utilizare a efectivului de porci nelivrați;
f) să respecte structura rației furajere stabilită în contractul cu procesatorul, așa cum este definit la art. 3 lit. i) , sau cu o altă persoană juridică, așa cum este definită la art. 3 lit. o) , al cărei model-cadru este prevăzut în anexa nr. 2 ;
g) să dețină registrul individual al exploatației, completat și actualizat, în conformitate cu prevederile art. 1 pct. 16 din Norma sanitară veterinară pentru implementarea procesului de identificare și înregistrare a suinelor, ovinelor, caprinelor și bovinelor, aprobată prin cu modificările și completările ulterioare.
(3) În cazul forței majore, așa cum este prevăzută la , cu modificările ulterioare, beneficiarul trebuie să prezinte direcției pentru agricultură județene documente sanitar-veterinare justificative.