Articolul 58
Art. 58 din LEGE nr. 258 din 19 decembrie 2017 privind comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plăți, schimbarea conturilor de plăți și accesul la conturile de plăți cu servicii de bază
- Capitolul IV Accesul la conturile de plăți
- Secţiunea a 4-a Contractele-cadru și încetarea acestora
(1) În cazul în care instituția de credit decide încetarea contractului privind un cont de plăți cu servicii de bază din unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 57 lit. b) , d) și e) , aceasta informează consumatorul, în scris și gratuit, cu privire la motivele și justificarea acestei încetări, cu cel puțin două luni înainte de data la care încetarea își produce efectele, cu excepția cazului în care această informare contravine obiectivelor de securitate națională și de ordine publică.
(2) În cazul în care instituția de credit decide încetarea contractului în conformitate cu prevederile art. 57 lit. a) și c) , încetarea produce efecte imediat.