Articolul 55
Art. 55 din LEGE nr. 258 din 19 decembrie 2017 privind comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plăți, schimbarea conturilor de plăți și accesul la conturile de plăți cu servicii de bază
- Capitolul IV Accesul la conturile de plăți
- Secţiunea a 3-a Comisioane percepute pentru un cont de plăți cu servicii de bază
(1) Fiecare instituție de credit stabilește nivelul comisionului rezonabil ținând cont de cel puțin următoarele criterii:
a) nivelurile veniturilor naționale;
b) comisioanele medii percepute pentru serviciile furnizate privind conturile de plăți;
c) comisioanele percepute pentru plăți SEPA, care nu pot depăși nivelul comisioanelor percepute pentru plăți în lei.
(2) Comisioanele percepute de instituțiile de credit nu depășesc media comisioanelor din ultimele 12 luni pentru serviciile furnizate privind conturile de plăți care oferă serviciile prevăzute la art. 48 .
(3) Comisioanele percepute consumatorului pentru nerespectarea de către acesta a angajamentelor ce îi revin prin contractul-cadru nu depășesc 0,01% pe zi de întârziere din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în cazul prevăzut la art. 53 , respectiv din câștigul salarial mediu brut pe economie în cazul prevăzut la art. 54 .