Articolul 90
Art. 90 din ORDIN nr. 1.503 din 18 decembrie 2017 privind modificarea și completarea Ordinului ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu
- ANEXĂ
- Capitolul XVII Modul de calcul al contribuției prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. x) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare
Începând cu data de 1 ianuarie 2018, operatorii economici prevăzuți la art. 83 care își îndeplinesc obligațiile anuale de colectare prin transferarea responsabilității către o organizație colectivă, conform prevederilor privind regimul bateriilor și acumulatorilor și al deșeurilor de baterii și acumulatori, cu modificările și completările ulterioare, sunt obligați:
a) să stabilească lunar și să dețină situații, pentru fiecare categorie, privind cantitățile de baterii și acumulatori portabili pentru care există această obligație, potrivit art. 83 alin. (1) ;
b) să obțină lunar de la organizația colectivă cu care au încheiat contractul pentru îndeplinirea obligațiilor anuale de colectare situația cantităților de deșeuri de baterii și acumulatori portabili colectate;
c) să declare lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfășurat activitatea, cantitățile de baterii și acumulatori portabili pentru care există obligația de declarare, potrivit art. 83 , precum și cantitățile de deșeuri de baterii și acumulatori portabili colectate;
d) să declare și să plătească anual, până la data de 25 a lunii ianuarie a anului următor celui în care s-a desfășurat activitatea, suma datorată potrivit privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin , cu modificările și completările ulterioare, pentru care există obligația de a declara și de a plăti potrivit art. 83 , pentru neîndeplinirea obligațiilor anuale de colectare.