Începe proba gratuită

ORDIN nr. 1.503 din 18 decembrie 2017 privind modificarea și completarea Ordinului ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu

Articolul 72

Articolul 72

Art. 72 din ORDIN nr. 1.503 din 18 decembrie 2017 privind modificarea și completarea Ordinului ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu

  1. ANEXĂ
  2. Capitolul XV Modul de calcul al contribuției prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. v) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare

(1) Pentru a fi luate în calcul pentru îndeplinirea obiectivelor de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie a deșeurilor de ambalaje, respectiv de gestionare a anvelopelor uzate, sunt necesare următoarele:

a) cantitățile de deșeuri de ambalaje, respectiv de anvelope uzate, trebuie să facă obiectul unor contracte încheiate între operatorul economic prevăzut la art. 67 și operatori economici autorizați pentru prestarea de servicii de colectare, prestarea de servicii de valorificare/reciclare deșeuri de ambalaje, respectiv de gestionare a anvelopelor uzate;

b) facturarea serviciilor de valorificare/reciclare deșeuri de ambalaje, respectiv de gestionare a anvelopelor uzate, trebuie să se realizeze în conformitate cu prevederile , cu modificările și completările ulterioare, și cu reglementările contabile, în baza documentelor care dovedesc valorificarea/reciclarea/gestionarea respectivelor deșeuri;

c) pe facturile fiscale și pe documentele de însoțire a transporturilor de deșeuri de ambalaje trebuie să se menționeze că încredințarea se realizează în scopul îndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie a deșeurilor de ambalaje, respectiv de reciclare, de către operatorii economici prevăzuți la art. 67 , precum și datele de identificare ale acestora;

d) pe facturile fiscale și pe documentele de însoțire a transporturilor de deșeuri de anvelope uzate trebuie să se menționeze că încredințarea se face în scopul îndeplinirii obiectivelor anuale de gestionare de către operatorii economici prevăzuți la art. 67 , precum și datele de identificare ale acestora;

e) în cazul tranzacțiilor intraunionale sau extraunionale, trebuie să se dețină documentul care atestă calitatea de reciclator a destinatarului final pentru cantitățile de deșeuri de ambalaje încredințate;

f) în cazul deșeurilor de ambalaje livrate în interiorul Uniunii Europene, cantitățile de deșeuri de ambalaje trebuie să fie confirmate de primire de către valorificatorul din țara de destinație potrivit privind transferurile de deșeuri;

g) în cazul deșeurilor de ambalaje exportate în afara Uniunii Europene, trebuie să se dețină dovada că operațiunile de valorificare/reciclare s-au desfășurat în condiții prevăzute prin legislația comunitară în domeniu, în conformitate cu prevederile , cu modificările și completările ulterioare;

h) pentru cantitățile de deșeuri de ambalaje încredințate, operatorii economici autorizați din punctul de vedere al protecției mediului trebuie să respecte cerințele din anexa nr. 2 la metodologie, aplicate operației la care a fost supus materialul de ambalare.

(2) În cazul neîndeplinirii cerințelor prevăzute la alin. (1) cantitățile respective nu sunt considerate ca fiind reciclate, respectiv gestionate de către operatorul economic valorificator pentru îndeplinirea obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie a deșeurilor de ambalaje, respectiv de gestionare a anvelopelor uzate, care revin operatorilor economici prevăzuți la art. 67 .

(3) Operatorul economic prevăzut la art. 67 este obligat să facă dovada trasabilității deșeurilor de ambalaje, respectiv a anvelopelor uzate, de la colectorul cu care a contractat serviciile până la valorificator, prin documente financiar-contabile și documente justificative.