Articolul 4
Art. 4 din LEGE nr. 16 din 21 iunie 1968 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Băncii Române de Comerţ Exterior
- Capitolul 3
Banca Română de Comerț Exterior este condusă de Consiliul de administrație al băncii, format din președinte, vicepreședinți și membrii.
Consiliul de administrație este organ deliberativ și se întrunește periodic pentru dezbaterea și adoptarea de hotărîri în principalele probleme din domeniul de activitate al băncii.
Consiliul de administrație lucrează în prezenta a cel puțin două treimi din numărul membrilor săi și ia hotărîri cu jumătate plus unu din numărul total al membrilor ce îl compun.
Atribuțiile Consiliului de administrație și ale președintelui se stabilesc prin statutul băncii.
Membrii consiliului răspund în fața Consiliului de administrație și a președintelui pentru îndeplinirea însărcinărilor ce le sînt date.
Consiliul de administrație al băncii în întregul său și fiecare membru în parte răspund în fața Consiliului de Miniștri pentru întreaga activitate a băncii.
Pentru aducerea la îndeplinire a hotărîrilor Consiliului de administrație și pentru exercitarea atribuțiilor acestuia în intervalul dintre ședințe se constituie Biroul executiv al băncii, format din 3-5 membri, în componenta căruia intra președintele, vicepreședinții și conducătorii unor direcții desemnați de către Consiliul de administrație dintre membrii săi.
Biroul executiv supune ratificării Consiliului de administrație hotărîrile luate, raminind răspunzător față de acesta, în întregul său și fiecare membru în parte.
Președintele ajutat de vicepreședinți exercita conducerea operativă a activității băncii.
Președintele indrumeaza și coordonează întreaga activitate a Consiliului de administrație și a Biroului executiv.
Președintele Consiliului de administrație se numește prin decret al Consiliului de Stat.
Stabilirea numărului vicepreședinților și numirea acestora se fac de către Consiliul de Miniștri.
Normele de funcționare a Consiliului de administrație și a Biroului executiv, precum și atribuțiile vicepreședinților, se stabilesc de Consiliul de administrație.
Stabilirea numărului membrilor Consiliului de administrație și numirea acestora se fac de Consiliul de Miniștri. Membrii Consiliului de administrație se numesc dintre conducătorii unor compartimente importante din structura organizatorică a Băncii Române de Comerț Exterior, Băncii Naționale a Republicii Socialiste România, Ministerului Finanțelor, Ministerului Comerțului Exterior și a altor ministere economice cu activitate importanța în comerțul exterior, la propunerea președintelui Consiliului de administrație al Băncii Române de Comerț Exterior, de acord cu conducerile ministerelor și organelor centrale interesate.