Articolul 58
Art. 58 din CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ UNIC nr. 1.233 din 28 noiembrie 2017 la nivelul grupului de operatori din serviciile publice de alimentare cu apă și de canalizare pe anii 2018-2019
- Capitolul VI Salarizarea și alte drepturi salariale
(1) Părțile convin ca unul dintre principiile sistemului de salarizare să fie cel al competențelor profesionale.
(2) Grila de salarizare va fi stabilită la nivelul fiecărei companii membre a grupului de operatori, fără a se pierde drepturile salariale câștigate anterior.
(3) Salariul de bază al debutanților în perioada de stagiu sau probă poate fi diminuat cu până la 20% față de cel minim al funcției respective.
(4) Salariații, alții decât șoferii, care exploatează, au în primire și gestiune un autovehicul vor avea o salarizare superioară funcției de bază.