Articolul 5
Art. 5 din CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ UNIC nr. 1.233 din 28 noiembrie 2017 la nivelul grupului de operatori din serviciile publice de alimentare cu apă și de canalizare pe anii 2018-2019
- Capitolul I Dispoziții generale
(1) Orice cerere de modificare și/sau completare a prezentului contract va face obiectul unei negocieri.
(2) Cererea de modificare și/sau completare se aduce la cunoștință în scris celeilalte părți cu cel puțin 30 de zile înainte de data propusă pentru începerea negocierilor.
(3) Modificările și/sau completările aduse prin acte adiționale prezentului contract colectiv de muncă produc aceleași efecte ca și contractul, de la data înregistrării lor la Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social sau, după caz, de la data convenită de părți.
(4) Părțile convin ca în perioada negocierilor, atât în cazul în care se fac modificări și/sau completări, cât și în cazul denunțării contractului, să nu se declanșeze greve și să nu se efectueze concedieri din motive neimputabile salariaților.