Începe proba gratuită

ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 147 din 7 octombrie 1999 privind asociaţiile utilizatorilor de apa pentru irigaţii

Articolul 39

Articolul 39

Art. 39 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 147 din 7 octombrie 1999 privind asociaţiile utilizatorilor de apa pentru irigaţii

  1. Capitolul 7 Dizolvarea, lichidarea şi fuziunea asociaţiilor

(1) Doua sau mai multe asociații pot fuziona formând o singura asociație, conform prevederilor statutelor proprii și hotărârilor adunărilor generale ale asociațiilor semnatare ale proiectului de fuziune. Adunările generale ale asociațiilor care participa la fuziune trebuie să aprobe noul statut al asociației rezultate în urma fuziunii.

(2) În urma acestor hotărâri asociația rezultată se va înscrie în registrul de la tribunal în termen de 30 de zile, conform procedurii de înscriere prevăzute mai sus. Când noua asociație va fi înscrisă în acest registru, asociațiile care își încetează activitatea vor fi radiate. O dată cu dobândirea personalității juridice asociația rezultată prin fuziune va prelua activul și pasivul asociațiilor care își încetează existenta ca efect al fuziunii.