Începe proba gratuită

LEGE nr. 210 din 3 noiembrie 2017 privind stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții

Articolul 9

Articolul 9

Art. 9 din LEGE nr. 210 din 3 noiembrie 2017 privind stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții

  1. Capitolul II Măsuri administrative și sancțiuni administrative

Pentru faptele prevăzute la art. 6 , Banca Națională a României, respectiv Autoritatea de Supraveghere Financiară aplică una dintre următoarele sancțiuni administrative:

a) avertisment scris;

b) avertisment public prin care se indică persoana fizică sau juridică responsabilă și fapta săvârșită;

c) amendă aplicabilă persoanei juridice, de până la 10% din valoarea totală netă a cifrei de afaceri realizate în exercițiul financiar precedent;

d) amendă aplicabilă persoanei fizice, până la echivalentul în lei a 5 milioane de euro, calculat la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României, la data intrării în vigoare a prezentei legi;

e) amendă până la de două ori valoarea beneficiului obținut prin săvârșirea faptei, dacă acesta poate fi determinat;

f) retragerea aprobării, autorizării ori validării, după caz, acordate persoanelor fizice prevăzute la art. 3 lit. a)-f) în scopul exercitării de către acestea a atribuțiilor lor.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.