Începe proba gratuită

LEGE nr. 210 din 3 noiembrie 2017 privind stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții

Articolul 8

Articolul 8

Art. 8 din LEGE nr. 210 din 3 noiembrie 2017 privind stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții

  1. Capitolul II Măsuri administrative și sancțiuni administrative

Pentru faptele prevăzute la art. 6 , Banca Națională a României, respectiv Autoritatea de Supraveghere Financiară poate dispune una dintre următoarele măsuri:

a) ordin de încetare a conduitei ilicite a persoanei fizice sau juridice și de abținere de la repetarea acesteia;

b) interdicția temporară sau, pentru încălcări grave sau repetate, interdicția permanentă de a exercita funcțiile prevăzute la art. 3 lit. a)-g) , împotriva oricărei persoane fizice responsabile care exercită astfel de funcții;

c) retragerea autorizației acordate în condițiile legii, după caz, contrapărții financiare sau contrapărții centrale.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.