Începe proba gratuită

ORDIN nr. 101 din 20 octombrie 2017 privind modificarea anexei la Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 51/2013 pentru aprobarea Regulamentului privind cadrul organizat de tranzacționare pe piețele centralizate de gaze naturale administrate de Societatea Bursa Română de Mărfuri (Romanian Commodities Exchange) - S.A.

Articolul 30

Articolul 30

Art. 30 din ORDIN nr. 101 din 20 octombrie 2017 privind modificarea anexei la Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 51/2013 pentru aprobarea Regulamentului privind cadrul organizat de tranzacționare pe piețele centralizate de gaze naturale administrate de Societatea Bursa Română de Mărfuri (Romanian Commodities Exchange) - S.A.

  1. ANEXĂ
  2. Capitolul VIII Utilizarea serviciilor unei contrapărți centrale

Atunci când operatorul piețelor centralizate apelează la serviciile unei case de clearing, aceasta din urmă are rolul de a garanta buna desfășurare a procesului de decontare între clienți prin interpunerea între aceștia, precum și prin sistemul de garanții aplicat participanților la piața centralizată. Casa de clearing devine astfel cumpărător pentru participantul la piețele centralizate care vinde și vânzător pentru participantul la piețele centralizate care cumpără. Acest proces este denumit „novație“ și se caracterizează prin următoarele particularități:

a) pot participa toți operatorii economici care se califică pentru a fi membri ai casei de clearing, conform criteriilor impuse de aceasta;

b) sistemul de garantare va fi cel prevăzut în regulamentele casei de clearing, care vor fi publicate pe site-ul casei de clearing și pe site-ul BRM;

c) vor putea fi tranzacționate doar active standard, ale căror specificații sunt stabilite în procedurile de tranzacționare;

d) programul și orarul platformei de tranzacționare vor ține seama de zilele bancare și de programul de funcționare al operatorului piețelor centralizate și al casei de clearing;

e) procedura de tranzacționare folosită va fi procedura dublu competitivă specificată în „Procedura de tranzacționare pe piețele centralizate de gaze naturale administrate de Societatea Bursa Română de Mărfuri - S.A. în condițiile utilizării unei case de clearing în calitate de contraparte centrală“;

f) tranzacțiile realizate în cadrul sistemului informatic al operatorului piețelor centralizate vor fi transmise spre validare către sistemul informatic al casei de clearing, tranzacțiile fiind considerate încheiate numai după confirmarea finală a casei de clearing.