Articolul 3.5
Art. 3.5 din ORDIN nr. 2.644 din 29 septembrie 2017 privind modificarea și completarea Ordinului ministrului finanțelor publice și al ministrului întreprinderilor mici și mijlocii, comerțului și mediului de afaceri nr. 2.225/994/2009 pentru aprobarea Convenției privind implementarea programului "Prima casă" și a Convenției de garantare și pentru reglementarea unor măsuri necesare pentru aplicarea prevederilor art. 10 din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "Prima casă"
- Anexa nr. 19
- Capitolul 3 Comisionul de gestiune
(1) Pentru întârzieri în plata comisionului de gestiune datorat pentru anii următori celui în care garanția a fost acordată, Finanțatorul datorează penalități de 0,1% pe zi de întârziere, aplicate la suma datorată. Pentru transformarea în lei a penalităților ce privesc garanțiile aferente finanțărilor în valută se va utiliza cursul de schimb al BNR valabil la data de 31 decembrie a anului precedent celui de plată.
(2) În cazul în care Finanțatorul nu achită comisionul de gestiune restant și penalitățile de întârziere datorate în termen de 30 de zile calendaristice de la data la care a fost notificat în acest sens, FNGCIMM este în drept să treacă la recuperarea pe cale judiciară a debitului, în condițiile legii.