Articolul 10
Art. 10 din DECRET nr. 158 din 8 iunie 1970 cu privire la repartizarea în producţie a absolvenţilor instituţiilor de învăţămînt superior de la învăţămîntul de zi
- Capitolul 2 Organizarea repartizării
Absolvenții se vor prezenta la organizațiile socialiste în termen de o luna de la data repartizării, cu excepția celor repartizați în învățămînt, care se vor prezenta la 1 septembrie al anului în care au fost repartizați.
Absolvenții care îndeplinesc serviciul militar vor incunostinta despre aceasta, în scris, organizația socialistă și se vor prezenta la posturi în cel mult 20 de zile de la data la care a încetat îndeplinirea obligațiilor militare.