Articolul 1
Art. 1 din HOTĂRÂRE nr. 101 din 26 septembrie 2017 privind Propunerea de Directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2006/22/CE în ceea ce privește cerințele de control și de stabilire a unor norme specifice cu privire la Directiva 96/71/CE și la Directiva 2014/67/UE privind detașarea conducătorilor auto în sectorul transportului rutier - COM (2017) 278 final
Senatul României:
(1) Consideră că propunerea de directivă respectă principiul subsidiarității, deoarece, din cauza lacunelor din legislația actuală, statele membre transpun și aplică diferit normele sociale ale UE, inclusiv pe cele privind detașarea lucrătorilor. Orientările sau autoreglementarea de către statul membru nu ar fi suficiente pentru a asigura faptul că normele sociale din domeniul transportului rutier sunt aplicate și controlate în mod coerent în întreaga UE. Se justifică, prin urmare, luarea de măsuri la nivelul UE.
(2) Consideră că propunerea de directivă ridică semne de întrebare asupra respectării principiului proporționalității din următoarele considerente:
a) raportat la problemele identificate în sector, respectiv condițiile de lucru inadecvate pentru conducătorii auto și distorsiuni ale concurenței pe piață, propunerea legislativă conține prevederi care nu pot furniza acel echilibru necesar între îmbunătățirea condițiilor de lucru, reducerea sarcinilor administrative și aplicarea legislației;
b) normele specifice privind detașarea lucrătorilor în sectorul transportului rutier (de exemplu, stabilirea pragului de 3 zile întro lună calendaristică în cazul operațiunilor de transport rutier internațional, lipsa oricărui prag în cazul cabotajului, modalitatea de calcul al perioadelor de detașare) nu țin cont de caracterul foarte mobil al muncii în domeniul transportului rutier internațional și dezavantajează statele membre UE periferice;
c) normele specifice privind detașarea lucrătorilor în sectorul transportului rutier propuse de COM prin acest proiect de directivă nu sunt clare sub aspectul tipurilor de transport care ar intra sub incidența domeniului de aplicare, nici în ceea ce privește transportul rutier internațional de mărfuri, nici în ceea ce privește transportul rutier internațional de persoane (inclusiv raportat la transportul rutier contra cost și transportul rutier în cont propriu);
d) cerințele administrative și măsurile de control privind perioadele de detașare, prevăzute la art. 2 alin. (4) din propunerea de directivă, sunt într-o anumită măsură în contradicție cu obiectivele generale de simplificare a procedurilor, de eficientizare a controlului, de scădere a nivelului de birocratizare și de reducere a costurilor administrative; astfel, în afară de informațiile foarte detaliate care se solicită operatorului de transport rutier, crește numărul documentelor care trebuie să se afle la bordul vehiculului (conducătorul auto urmând să transporte și o cantitate semnificativă de documente, iar inspectorii de control să verifice documente din ce în ce mai diverse); în plus, personalul de control responsabil cu verificarea respectării legislației specifice din domeniul transportului rutier nu are competențe de a verifica și de a evalua fișele de salarii ale conducătorilor auto.