Începe proba gratuită

DECRET nr. 280 din 27 iulie 1979 pentru aplicarea majorării retribuției personalului muncitor, în cadrul celei de-a II-a etape prevăzute pentru cincinalul 1976-1980

Articolul 3

Articolul 3

Art. 3 din DECRET nr. 280 din 27 iulie 1979 pentru aplicarea majorării retribuției personalului muncitor, în cadrul celei de-a II-a etape prevăzute pentru cincinalul 1976-1980

(1) Majorarea retribuției se aplică, la aceeași dată, întregului personal muncitor al unei unități - întreprindere, centrală, instituție, fabrică, uzină, exploatare, șantier de construcții, ferma agricolă, centru de cercetare, de proiectare, de calcul și altele similare, inclusiv subunitățile acestora - corespunzător ramurii în care se încadrează activitatea de bază a acesteia, potrivit planului național unic, indiferent de organul central sau local căruia îi este subordonată. Pentru personalul secțiilor, laboratoarelor sau altor subunități constituite independent, subordonate direct unor ministere, altor organe centrale, consiliilor populare județene sau al municipiului București, majorarea retribuției se face la data prevăzută pentru ramura în care se încadrează activitatea acestor subunități.

(2) Pentru personalul unităților din sectorul special, care nu sînt prevăzute în graficul de eșalonare, precum și pentru personalul retribuit din fondul de școlarizare și din fondul fără desfășurare pe trimestre, majorarea se va aplica la datele prevăzute pentru ramura din care fac parte.

(3) La combinatele (întreprinderile) metalurgice și chimice majorarea retribuției se aplică la aceeași dată pentru toate unitățile componente ale acestora.

(4) La unitățile cu profil mixt majorarea se aplică întregului personal odată cu ramura în care se încadrează, potrivit planului național unic, activitatea preponderentă a acestora, în raport cu numărul personalului. La unitățile de cercetare, proiectare și producție, la care activitatea de producție este preponderentă, majorarea retribuției se aplică numai pentru această activitate odată cu ramura în care se încadrează. În celelalte situații, majorarea se aplică și pentru personalul din activitatea de producție la data stabilită pentru unitățile de cercetare și proiectare.

(5) Retribuțiile personalului din direcțiile de drumuri și poduri ale Ministerului Transporturilor și Telecomunicațiilor și direcțiile județene de drumuri, din întreprinderile de construcții, reparații și administrație locativă, precum și din unitățile de construcții și vînzare a locuințelor, se majorează la data stabilită pentru ramura construcții-montaj. La întreprinderile de comerț exterior specializate pentru executarea de lucrări în străinătate majorarea retribuției se aplică la data stabilită pentru ramura al carei profil corespunde lucrărilor executate.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.