Articolul 1
Art. 1 din DECRET nr. 280 din 27 iulie 1979 pentru aplicarea majorării retribuției personalului muncitor, în cadrul celei de-a II-a etape prevăzute pentru cincinalul 1976-1980
Întregul personal muncitor va beneficia în etapa a II-a, prevăzută pentru planul cincinal 1976-1980, de o majorare a retribuției tarifare nete cu 15,9% față de retribuțiile tarifare anterioare majorării din prima etapă, respectiv cu 13,6% față de retribuțiile tarifare majorate în prima etapă. În afara majorării, creșterea retribuției se va realiza și prin trecerea personalului în trepte și gradații superioare, prin acordarea sporului de vechime și a altor drepturi prevăzute de lege; retribuția medie nominală va fi în anul 1980 de 2.238 lei față de 1.595 lei realizată în anul 1975, menținîndu-se raportul existent dintre retribuția minimă și maximă pe economie.