Articolul 55
Art. 55 din REGULAMENT nr. 10 din 27 septembrie 2017 privind depozitarii centrali emis în aplicarea Regulamentului (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind îmbunătățirea decontării titlurilor de valoare în Uniunea Europeană și privind depozitarii centrali de titluri de valoare și de modificare a Directivelor 98/26/CE și 2014/65/UE și a Regulamentului (UE) nr. 236/2012
- Titlul II Depozitarul central
- Capitolul III Funcționarea depozitarului central
- Secţiunea a 3-a Evidențele depozitarului central
(1) Înregistrările referitoare la deținătorii instrumentelor financiare, volumul instrumentelor financiare, altele decât cele derivate, deținute de fiecare dintre aceștia, și situația acestor instrumente financiare, altele decât cele derivate, sunt realizate de:
a) depozitarul central, pentru conturile individuale de instrumente financiare, altele decât cele derivate, administrate de acesta în numele deținătorilor de instrumente financiare;
b) participanți, pentru conturile globale și individuale administrate de aceștia.
(la 20-05-2024, Alineatul (1), Articolul 55, Sectiunea a 3-a, Capitolul III, Titlul II a fost modificat de )
(2) Fiecărui cont i se va acorda un număr de identificare unic, conform procedurilor ce vor fi emise de către depozitarul central.