Articolul 10
Art. 10 din ORDIN nr. 4.792 din 31 august 2017 privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat național - 2018
(1) În procesul de evaluare inițială a lucrărilor scrise și de rezolvare a contestațiilor, după validarea finalizării evaluării de către cei doi profesori evaluatori, în cazul în care diferența dintre notele celor doi evaluatori este de cel mult un punct, este calculată nota finală, ca medie aritmetică cu două zecimale a notelor acordate de evaluatori, fără rotunjire, fiind înregistrată în catalogul de bacalaureat.
(2) În cazul în care diferența dintre notele acordate de cei doi profesori evaluatori este mai mare de 1 punct, lucrarea va fi recorectată de alți doi profesori evaluatori. După validarea finalizării evaluării, nota finală este calculată din cele 4 (patru) note, după eliminarea celor două note/valori extreme, ca media aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire, a celor două note/valori centrale. Media rezultată reprezintă nota finală și este înregistrată în catalogul de bacalaureat.
(3) În cadrul etapei de soluționare a contestațiilor, după încheierea evaluării lucrărilor, notele acordate după reevaluare sunt comparate cu cele acordate în etapa de evaluare inițială. În situația în care se constată o diferență de notare mai mare de 1,5 puncte, în plus sau în minus, între nota de la evaluarea inițială și cea de la contestații, lucrarea este transmisă spre a fi reevaluată altor doi profesori evaluatori. Nota finală, ca urmare a reevaluării în etapa de soluționare a contestației, este calculată din cele 4 (patru) note, după eliminarea celor două note/valori extreme, ca media aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire, a celor două note/valori centrale.
(4) Nota definitivă, acordată în conformitate cu procedura menționată la alin. (1) , (2) și (3) nu mai poate fi modificată și reprezintă nota obținută de candidat la proba respectivă.