Articolul 1
Art. 1 din HOTĂRÂRE nr. 652 din 7 septembrie 2017 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 167/2014 privind exercitarea profesiei de bonă
(1) Se aprobă de aplicare a prevederilor privind exercitarea profesiei de bonă, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) prevăzute la alin. (1) , denumite în continuare norme, cuprind și procedura de recunoaștere a calificărilor în vederea exercitării profesiei de bonă pe teritoriul României, aspectele referitoare la exercitarea acestei profesii, precum și instituțiile competente pentru eliberarea documentelor necesare obținerii acestui drept.
(3) se aplică bonelor cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, ai celorlalte state aparținând Spațiului Economic European și ai Confederației Elvețiene, denumite în continuare state membre, care exercită profesia de bonă în România în mod independent, dar și în calitate de salariat.
(4) Prevederile normelor se aplică și cetățenilor statelor membre care doresc să exercite profesia de bonă pe teritoriul României și sunt titulari ai unui titlu oficial de calificare care a fost obținut pe teritoriul unui stat care nu este membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European sau al Confederației Elvețiene, denumit în continuare stat terț, în conformitate cu prevederile privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările și completările ulterioare.