Începe proba gratuită

COD DE PROCEDURA PENALĂ *** Republicat

Articolul 356

Articolul 356

Art. 356 din COD DE PROCEDURA PENALĂ *** Republicat

  1. Partea SPECIALA
  2. Titlul II JUDECATA
  3. Capitolul II JUDECATA IN PRIMA INSTANTA
  4. Secţiunea II Deliberarea şi hotărârea instanţei

Expunerea trebuie să cuprindă:

a) datele privind identitatea părților;

b) descrierea faptei ce face obiectul invinuirii, cu aratarea timpului și locului unde a fost savirsita, precum și incadrarea juridica data acesteia prin actul de sesizare;

c) analiza probelor care au servit ca temei solutionarea laturii penale a cauzei, cit și a celor care au fost inlaturate, motivarea solutiei cu privire la latura civila a cauzei, precum și analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijina solutia data în cauza.

În caz de condamnare, expunerea trebuie să mai cuprindă fapta sau fiecare fapta retinuta de instanța în sarcina inculpatului, forma și gradul de vinovatie, circumstantele agravante sau atenuante, starea de recidiva, timpul ce se deduce din pedeapsa pronunțată și actele din care rezultă durata acesteia.

Dacă instanța retine în sarcina inculpatului numai o parte din faptele ce formeaza obiectul invinuirii, se va arata în hotărâre pentru care anume fapte s-a pronuntat condamnarea și pentru care încetarea procesului penal sau achitarea;

d) aratarea temeiurilor de drept care justifica solutiile date în cauza.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.