Articolul 222

(1) Plangerea este incunostintarea facuta de o persoană fizica sau de o persoană juridica, referitoare la o vatamare ce i s-a cauzat prin infractiune.

(2) Plângerea trebuie să cuprindă: numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă.

(3) Plingerea se poate face personal sau prin mandatar. Mandatul trebuie să fie special, iar procura ramine atasata plingerii.

(4) Plingerea facuta oral se consemneaza într-un proces-verbal de organul care o primeste.

(5) Plingerea se poate face și de către unul dintre soti pentru celalalt sot, sau de către copilul major pentru parinti. Persoana vatamata poate să declare că nu-și insuseste plingerea.

(6) Pentru persoana lipsita de capacitatea de exercitiu, plingerea se face de reprezentantul sau legal. Persoana cu capacitate de exercitiu restrinsa poate face plingere cu incuviintarea persoanelor prevăzute de legea civila.

(7) Plângerea greșit îndreptată la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată se trimite pe cale administrativă organului competent.

(8) Plângerea îndreptată la organul de urmărire penală, care nu cuprinde elementele prevăzute la alin. 2, se restituie petiționarului pe cale administrativă, cu indicarea elementelor care lipsesc.

(9) În cazul în care plângerea este întocmită de către o persoană care locuiește pe teritoriul României, cetățean român, străin sau persoană fără cetățenie, prin care se sesizează săvârșirea unei infracțiuni pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, organul judiciar este obligat să primească plângerea și să o transmită organului competent din țara pe teritoriul căruia a fost comisă infracțiunea. Regulile privind cooperarea judiciară în materie penală se aplică în mod corespunzător.