Articolul 2
Art. 2 din PROTOCOL nr. 18/5.238/9.905/2017 privind trimiterea în tabere de odihnă a copiilor ai căror părinți dețin certificate doveditoare ale calității de revoluționar eliberate în temeiul Legii recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului-Lupeni - august 1977 nr. 341/2004 pe anul 2017
(1) Ministerul Tineretului și Sportului, prin direcțiile județene pentru sport și tineret, respectiv Direcția pentru Sport și Tineret a Municipiului București, denumite în continuare direcții, va pune la dispoziția S.S.R.M. ofertele centrelor de agrement și va publica pe site-ul MTS oferta operatorilor economici privați acreditați din partea Ministerului Tineretului și Sportului.
(2) Pentru a selecta centrul de agrement, respectiv baza turistică, perioada și oferta de preț, părinții beneficiarilor sau asociațiile de revoluționari - organizatori de grupuri se vor prezenta pentru informare la direcții. Rezervarea locurilor în tabăra se face direct de către S.S.R.M.