Articolul 2
Art. 2 din ORDIN nr. 97 din 17 august 2017 privind procedura și condițiile tehnice în care se realizează și se stochează înregistrările examenului de obținere a permisului de conducere și măsurile pentru protejarea acestora și a datelor cu caracter personal
- Capitolul I Dispoziții generale
În sensul prezentului ordin, expresiile și termenii de mai jos au următorul înțeles:
a) serviciu public comunitar - serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor organizat în cadrul instituției prefectului;
b) sistem tehnic de monitorizare - acele echipamente prin care se asigură înregistrarea video a probei teoretice, amplasate în sala de examinare, și înregistrarea audio și video a probei practice, amplasate pe autovehiculul folosit la susținerea acestei probe;
c) lucrătorul din sala de examinare - agentul sau ofițerul de poliție din cadrul serviciului public comunitar, desemnat prin dispoziție a șefului serviciului public comunitar;
d) examinatori - ofițerii și agenții de poliție care își desfășoară activitatea în cadrul Direcției generale permise de conducere și înmatriculări sau în cadrul serviciilor publice comunitare și care au obținut dreptul de a examina candidații în vederea obținerii permisului de conducere.
(la 04-11-2024, Litera d), Articolul 2, Capitolul I a fost modificată de )