Articolul II
Art. II din ORDIN nr. 1.078 din 1 august 2017 privind modificarea Procedurii de emitere a autorizației de mediu, aprobată prin Ordinul ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 1.798/2007, precum și pentru completarea Metodologiei de atribuire în administrare și custodie a ariilor naturale protejate, aprobată prin Ordinul ministrului mediului și schimbărilor climatice nr. 1.052/2014
de atribuire în administrare și custodie a ariilor naturale protejate, aprobată prin , , cu modificările ulterioare, se completează după cum urmează:
– La se introduc două noi alineate, alineatele (10) și (11), cu următorul cuprins:
(10) Ocoalele silvice solicită administratorilor/custozilor ariilor naturale protejate, cu cel puțin 15 zile înainte de emiterea autorizației de exploatare forestieră, condițiile specifice ce trebuie respectate de către titularii autorizației, pentru desfășurarea activității de exploatare forestieră în ariile naturale protejate, condiții ce vor fi introduse în cuprinsul autorizației de exploatare forestieră, inclusiv condițiile cuprinse în planurile de management ale ariilor naturale protejate.
(11) În situația în care ariile naturale protejate nu au administratori/custozi, ocoalele silvice vor solicita Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, cu cel puțin 15 zile înainte de emiterea autorizației de exploatare, condițiile specifice ce vor fi introduse în cuprinsul autorizației de exploatare, condiții ce trebuie respectate de către titularii autorizațiilor de exploatare.