Articolul 2
Art. 2 din ORDIN nr. 963 din 4 iulie 2017 privind elementele care compun echipamentul specific și condițiile de utilizare a acestuia de către inspectorii sociali în misiuni de inspecție/activități de investigare socială
În sensul prezentului ordin, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
a) echipamentul specific reprezintă ansamblul elementelor necesare pentru echiparea inspectorilor sociali pentru desfășurarea în condiții optime a misiunilor de inspecție/activității de investigare socială și reprezintă totalitatea obiectelor de îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii, aparatura tehnică, precum și însemnele de identificare;
b) aplicația intranet reprezintă spațiul virtual privat care oferă inspectorilor sociali posibilitatea de a organiza și accesa rapid informațiile, de a colabora eficient și a folosi alte aplicații interne. Managementul informațiilor, proiectelor, datelor se face online și este bazat pe protocoale internet și browsere web. Accesul la informații se face protejat prin utilizator și parolă, ierarhizat după nivele prestabilite.