Articolul 3
Art. 3 din HOTĂRÂRE nr. 502 din 13 iulie 2017 privind organizarea și funcționarea comisiei pentru protecția copilului
(1) Comisia este alcătuită din 7 persoane și are următoarea componență:
a) secretarul județului, respectiv secretarul sectorului municipiului București - președinte;
b) directorul executiv/general al direcției generale de asistență socială și protecția copilului, denumită în continuare Direcție - vicepreședinte. Acesta poate delega atribuțiile care îi revin directorului executiv adjunct/general adjunct care coordonează activitatea de protecție a drepturilor copilului;
c) un medic cu certificat de membru al Colegiului Medicilor din România, având cel puțin gradul de medic specialist în una dintre următoarele specialități medicale sau asimilate: neurologie pediatrică, pediatrie, psihiatrie pediatrică sau orice altă specializare pediatrică, desemnat de direcția de sănătate publică județeană, respectiv a municipiului București - membru;
d) un psiholog sau un psihopedagog desemnat de inspectoratul școlar județean, respectiv al municipiului București - membru;
e) un reprezentant desemnat de agenția județeană pentru plăți și inspecție socială, respectiv a municipiului București, de preferință un asistent social - membru;
f) doi reprezentanți ai organismelor private acreditate, propuși de secretarul județului, respectiv al sectorului municipiului București - membri.
(2) Fiecare dintre membrii titulari ai Comisiei are desemnat un membru supleant.
(3) Mandatul membrilor Comisiei este de cinci ani, cu posibilitatea prelungirii acestuia în situații temeinic motivate.