Începe proba gratuită

LEGE nr. 188 din 24 iulie 2017 pentru completarea Legii educației naționale nr. 1/2011

Articolul I

Articolul I

Art. I din LEGE nr. 188 din 24 iulie 2017 pentru completarea Legii educației naționale nr. 1/2011

, , cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:

1. La se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:

(4^1) În cazul în care autoritățile administrației publice locale nu aprobă organizarea rețelei școlare prevăzute la alin. (2), în termen de 30 de zile de la data-limită impusă pentru aprobare, ministrul educației naționale emite un ordin cu privire la aprobarea rețelei școlare, inclusiv pentru înființarea, desființarea, fuziunea sau divizarea unităților de învățământ de stat, confesional și particular pentru unitatea administrativă-teritorială în cauză, cuprinzând toate grupele, clasele de nivel preșcolar, primar, gimnazial, liceal și postliceal.

2. La se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:

(2^1) În cazul în care în cadrul învățământului superior de stat nu există învățământ teologic pastoral specific cultului, recunoscut drept cult conform privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, republicată, prin excepție de la prevederile alin. (2), în instituțiile de învățământ superior confesional particular, pentru programul de studii universitare de licență de teologie pastorală, învățământul este gratuit, pentru cifra de școlarizare aprobată și finanțată anual de Guvern.

3. La se introduce un nou alineat, alineatul (6^1), cu următorul cuprins:

(6^1) Statul sprijină învățământul teologic pastoral acreditat din instituțiile de învățământ superior confesional pentru programul de studii universitare de licență de teologie pastorală în cazul în care, în cadrul învățământului superior de stat, nu există învățământ teologic pastoral specific cultului respectiv, recunoscut drept cult conform .

4. La se introduce o nouă literă, litera a^1), cu următorul cuprins:

a^1) fonduri publice, în cazul în care în cadrul învățământului superior de stat nu există învățământ teologic pastoral specific cultului respectiv, recunoscut drept cult conform ;

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.