Articolul 8
Art. 8 din ORDONANTA nr. 97 din 30 august 1999 privind garantarea furnizarii de servicii publice subvenţionate de transport rutier intern şi de transport pe căile navigabile interioare
(1) Serviciul public subventionat de transport se desfășoară pe baza unui contract încheiat între Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței sau autoritatea competentă, după caz, care a stabilit și a solicitat executarea serviciului respectiv și operatorul de transport căruia îi revine obligația efectuării acestuia.
(2) Contractul va cuprinde în mod obligatoriu:
a) categoriile de persoane sau de mărfuri care beneficiază de serviciul public subventionat de transport;
b) ruta sau rutele pe care se desfășoară serviciul public subventionat de transport;
c) obligațiile de exploatare, de transport și de tarifare, precum și condițiile de calitate în care urmează să se desfășoare serviciul public subventionat de transport;
d) durata contractului;
e) modul de calcul și termenele de plată a subvențiilor;
f) perioadele în care se efectuează regularizarea cuantumului subvențiilor;
g) clauze privind modificarea, suspendarea, încetarea sau rezilierea contractului;
h) penalități pentru nerespectarea condițiilor contractuale;
i) cazuri de forta majoră.