Articolul 1
Art. 1 din HOTĂRÂRE nr. 83 din 27 iunie 2017 privind Propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind protecția concurenței în domeniul transportului aerian și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 868/2004 - COM (2017) 289 final
Senatul apreciază faptul că prezenta inițiativă va asigura condiții de concurență loială în sectorul aviației, sporind astfel contribuția acestuia la îndeplinirea obiectivelor prioritare ale Comisiei, în ceea ce privește sprijinirea creării de locuri de muncă și a creșterii durabile. Inițiativa va contribui, de asemenea, la consolidarea influenței Uniunii Europene pe plan mondial, respectiv dezvoltarea unor schimburi comerciale mai libere, fără sacrificarea standardelor europene și a nivelurilor ridicate de protecție în domeniul muncii și în cel social.