Începe proba gratuită

LEGE-CADRU nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

Articolul 71

Articolul 71

Art. 71 din LEGE-CADRU nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

  1. Anexa nr. VI
  2. Capitolul II Reglementări specifice personalului din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională
  3. Secţiunea a 9-a Salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională care desfășoară misiuni în afara teritoriului statului român

(1) Personalul militar care participă la misiuni și operații în afara teritoriului statului român beneficiază de următoarele drepturi salariale:

a) solda de funcție, prevăzută prin ordinul de numire/detașare sau avută anterior, dacă este mai mare, solda de grad, gradațiile la care are dreptul și solda de comandă, după caz;

b) compensațiile, indemnizațiile, primele, sporurile prevăzute de reglementările în vigoare, în condițiile prevăzute prin ordin al ordonatorului principal de credite;

c) o compensație lunară specifică teatrului de operații de până la 100% aplicată la solda de funcție, stabilită cu aprobarea ordonatorului principal de credite, pentru fiecare misiune în parte;

d) o primă de campanie egală cu solda de funcție stabilită potrivit prevederilor lit. a) . Prima de campanie se acordă o singură dată pentru toată perioada desfășurării misiunii și se plătește la plecarea în misiune.

(2) Polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care desfășoară misiuni și operații similare celor prevăzute la alin. (1) beneficiază de următoarele drepturi salariale:

a) salariul de funcție, prevăzut prin dispoziția/ordinul de numire/detașare sau avut anterior, dacă este mai mare, salariul gradului profesional deținut, gradațiile la care are dreptul, salariul de comandă, după caz;

b) compensațiile, indemnizațiile, primele, sporurile prevăzute de reglementările în vigoare, în condițiile prevăzute prin ordin al ordonatorului principal de credite;

c) o compensație lunară specifică teatrului de operații de până la 100% aplicată la salariul de funcție, stabilită cu aprobarea ordonatorului principal de credite, pentru fiecare misiune în parte;

d) o primă de campanie egală cu salariul de funcție stabilită potrivit prevederilor lit. a) . Prima de campanie se acordă o singură dată pentru toată perioada desfășurării misiunii și se plătește la plecarea în misiune.

(3) Personalul civil care participă la misiuni și operații în afara teritoriului statului român beneficiază de următoarele drepturi salariale:

a) salariul de bază;

b) compensațiile, indemnizațiile, primele, sporurile prevăzute de reglementările în vigoare, stabilite în condițiile prevăzute prin ordin al ordonatorului principal de credite;

c) o compensație lunară specifică teatrului de operații de până la 100% aplicată la salariul de bază, stabilită cu aprobarea ordonatorului principal de credite, pentru fiecare misiune în parte;

d) o primă de campanie egală cu salariul de bază. Prima de campanie se acordă o singură dată pentru toată perioada desfășurării misiunii și se plătește la plecarea în misiune.

Notă

Articolele I-VI, VIII, XII și XIII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 26 din 21 martie 2024, prevăd:

Articolul I

În vederea realizării și menținerii capabilității aferente achiziției sistemelor de avioane fără pilot la bord Bayraktar TB2, Ministerul Apărării Naționale trimite personal militar pentru îndeplinirea unor misiuni în afara teritoriului național pentru executarea activităților de instruire pentru operare și mentenanță și activităților de sprijin în derularea programului de înzestrare, în conformitate cu prevederile contractului de achiziție încheiat.

Articolul II

(1) Personalul participant la misiunile prevăzute la art. I beneficiază de drepturile salariale prevăzute la art. 71 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Compensația lunară specifică prevăzută la art. 71 alin. (1) lit. c) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, se acordă personalului participant la misiunile prevăzute la art. I în cuantum de 100% aplicat la solda de funcție.

Articolul III

(1) Pe durata misiunilor prevăzute la art. I, personalul beneficiază de drepturile de diurnă în valută, în cuantumurile stabilite la art. 1 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 46/2020 pentru stabilirea drepturilor de diurnă, cazare, hrană, facilitarea legăturii cu familia, recreere și transport ale personalului militar și civil participant la misiuni și operații în afara teritoriului statului român.

(2) Personalul prevăzut la art. I beneficiază de cazare, transport și hrană asigurate, în mod gratuit, conform contractului de achiziție încheiat.

(3) În situația în care nu i se poate asigura dreptul de cazare în condițiile prevăzute la alin. (2), personalul beneficiază de decontarea cheltuielilor de cazare, pe bază de documente justificative, în limita cuantumurilor prevăzute în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 46/2020.

(4) Pe durata îndeplinirii misiunilor prevăzute la art. I, în zilele când personalului nu i se asigură hrana în condițiile prevăzute la alin. (2), acesta beneficiază de alocație valorică de hrană în cuantumul stabilit la art. 2 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 46/2020.

(5) Pe durata misiunilor prevăzute la art. I, în zilele când personalul participant se află în țară sau în concediu de odihnă, acesta nu beneficiază de drepturile prevăzute la alin. (1)-(4).

Articolul IV

(1) Fondurile necesare participării la misiunile prevăzute la art. I se asigură din bugetul Ministerului Apărării Naționale, în limita fondurilor aprobate cu această destinație.

(2) Pentru misiunile prevăzute la art. I drepturile reglementate de prezenta ordonanță de urgență se acordă cu deducerea cheltuielilor suportate de către partenerul contractual, în conformitate cu prevederile contractului de achiziție încheiat.

(3) Din fondurile prevăzute la alin. (1) se suportă și cheltuielile determinate de pregătirea misiunii și executarea acesteia, generate de:

a) dislocarea personalului din garnizoanele de dispunere de pe teritoriul statului român în zona de desfășurare a misiunii, precum și repatrierea acestuia;

b) achizițiile de bunuri, lucrări și servicii solicitate de specificul misiunii;

c) cheltuielile de operare și sprijin logistic necesare bunei desfășurări a misiunii;

d) selecționarea personalului, vizita medicală, testarea, pregătirea, încheierea asigurărilor de sănătate, în condițiile stabilite de Ministerul Apărării Naționale, precum și în conformitate cu reglementările specifice fiecărei activități;

e) încheierea contractelor de asigurare pentru invaliditate și deces ale personalului;

f) evacuarea medicală a personalului care nu poate fi tratat în unitățile sanitare din zona de executare a misiunii și asigurarea transportului însoțitorilor acestuia;

g) procurarea materialelor necesare, repatrierea, însoțirea și înhumarea personalului decedat, precum și îndeplinirea formalităților specifice;

h) suportarea altor costuri specifice, inclusiv a celor destinate activităților necesare dezvoltării relațiilor cu autoritățile militare și civile locale, precum și cu populația civilă, asigurarea activităților de protocol.

Articolul V

(1) Participarea personalului din cadrul Ministerului Apărării Naționale la misiunile prevăzute la art. I este condiționată de semnarea în prealabil a unui angajament al cărui model este cuprins în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.

(2) În situațiile în care personalului militar îi încetează raporturile de serviciu cu Ministerul Apărării Naționale înainte de expirarea duratei stabilite prin angajamentul prevăzut la alin. (1), acesta este obligat să restituie cheltuielile individuale de instruire pe timpul misiunii, proporțional cu perioada de angajament rămasă neexecutată.

(3) Cheltuielile individuale de instruire se compun din:

a) cheltuielile de instruire rezultate din contracte;

b) cheltuielile de diurnă aferente perioadei de participare la misiuni;

c) cheltuielile determinate de alocația valorică de hrană;

d) cheltuielile de transport internațional.

(4) Prevederile alin. (2) nu se aplică personalului participant la misiune în situația încetării activității din motive neimputabile acestuia.

Articolul VI

Participarea personalului militar la misiuni în afara teritoriului național, pentru derularea unor programe de înzestrare similare celui prevăzut la art. I, se aprobă prin hotărâre a Guvernului, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. II-V.

Articolul VIII

(1) Personalul din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, care participă la realizarea și menținerea capacității operaționale a structurilor/unităților, pentru îndeplinirea misiunilor specifice, beneficiază de o majorare salarială în cuantum de până la 30% din solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază.

(2) Structurile/Unitățile se stabilesc prin hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

(3) Perioada, categoriile de personal și mărimea majorării salariale se stabilesc prin ordin al conducătorului instituției.

Articolul XII

Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, toate instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională acordă valoarea financiară anuală a normei de echipare și valoarea financiară a drepturilor de echipament la nivelul actualizat al acestora, potrivit prevederilor legale specifice în vigoare.

Articolul XIII

Prin derogare de la prevederile art. 18 alin. (3) din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în aplicarea art. XI și XII, în anul 2024, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se autorizează Ministerul Finanțelor să aprobe modificarea prevederilor trimestriale ale ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat, la titlul „Cheltuieli de personal“, fără îndeplinirea condiționalității prevăzute la alin. (4)-(6) ale aceluiași articol.