Începe proba gratuită

LEGE-CADRU nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

Articolul 65

Articolul 65

Art. 65 din LEGE-CADRU nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

  1. Anexa nr. VI
  2. Capitolul II Reglementări specifice personalului din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională
  3. Secţiunea a 8-a Salarizarea personalului militar, a polițiștilor și a funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare detașați în afara instituțiilor publice de apărare, ordine publică și securitate națională sau în regii autonome ori în companii naționale aflate în subordinea/coordonarea acestora, precum și salarizarea cadrelor militare și personalului civil de specialitate din structurile militare ale autorității judecătorești
  4. §1. Salarizarea personalului militar, a polițiștilor și a funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare detașați în afara instituțiilor

(1) Personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, detașați în afara instituțiilor publice de apărare, ordine publică și securitate națională din care provin sau în regii autonome ori în companii naționale aflate în subordinea/coordonarea acestora beneficiază de următoarele drepturi salariale:

(la 31-03-2018, Partea introductivă a alineatului (1) din Articolul 65, §1., Sectiunea a 8-a, Capitolul II, Anexa nr. VI a fost modificată de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, )

a) salariul de bază al funcției îndeplinite, indemnizații, premii, sporuri, precum și alte drepturi de natură salarială care se acordă personalului civil din entitățile unde își desfășoară activitatea, potrivit reglementărilor care se aplică în entitățile respective;

b) solda de grad/salariul gradului profesional deținut.

(2) Drepturile prevăzute la alin. (1) lit. a) se plătesc de către entitățile unde personalul detașat își desfășoară activitatea.

(3) Drepturile prevăzute la alin. (1) lit. b) se plătesc de către instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională de unde personalul a fost detașat.

(4) În situația în care drepturile salariale lunare prevăzute la alin. (1) sunt mai mici decât cele ce li s-ar cuveni ca militari, polițiști sau funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare încadrați în instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, din care provin, pe funcții stabilite potrivit alin. (5) , cei în cauză pot opta pentru soldele lunare, respectiv salariile lunare, corespunzătoare acestor funcții. În acest caz, diferența până la nivelul soldelor lunare, respectiv salariilor lunare cuvenite în calitate de personal militar, polițist sau funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare se acordă de către instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională de unde personalul a fost detașat.

(la 31-03-2018, Alineatul (4) din Articolul 65, §1., Sectiunea a 8-a, Capitolul II, Anexa nr. VI a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, )

(5) Pentru personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare detașați în afara instituțiilor publice de apărare, ordine publică și securitate națională din care provin se prevăd funcții în statele de organizare „Anexa M“, în condițiile reglementărilor în vigoare. Pentru alte cazuri în care personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare sunt detașați în afara instituțiilor publice de apărare, ordine publică și securitate națională din care provin, asimilarea funcțiilor îndeplinite, precum și a soldelor de funcție/salariilor de funcție se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite, cu avizul Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

(la 31-03-2018, Alineatul (5) din Articolul 65, §1., Sectiunea a 8-a, Capitolul II, Anexa nr. VI a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, )

(5^1) Pensia și alte drepturi specifice se stabilesc, potrivit legii, în raport cu solda lunară/salariul lunar, cuvenită/cuvenit în calitate de personal militar, polițist sau funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare, corespunzătoare funcțiilor stabilite potrivit alin. (5) .

(la 09-01-2020, Articolul 65 din §1., Sectiunea a 8-a, Capitolul II, Anexa nr. VI a fost completat de Punctul 6, Articolul V din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 6 ianuarie 2020, )

(6) Soldele de funcție/salariile de funcție pentru personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare cărora le încetează detașarea și care sunt puși la dispoziție pentru încadrare ori trecere în rezervă/retragere/încetare a raporturilor de serviciu sunt cele corespunzătoare gradului militar/gradului profesional stabilit conform alin. (5) .

(7) Personalul prevăzut la alin. (1) poate beneficia de premiile care se acordă personalului militar în activitate, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, calculate, în condițiile reglementate pentru aceștia, care se achită din fondurile instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională de unde personalul a fost detașat.

(8) Personalul instituțiilor publice de apărare, ordine publică și securitate națională care își desfășoară activitatea la compartimentele speciale din ministere și alte organe centrale beneficiază de o compensație de 10% din salariul de bază.

Compensația se plătește de către entitățile unde personalul detașat își desfășoară activitatea.

Istoricul modificărilor

Notele asociate articolului în forma selectată.

4
  1. 09.01.2020

    Completare

    ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 6 ianuarie 2020

    (la 09-01-2020, Articolul 65 din §1. , Sectiunea a 8-a , Capitolul II , Anexa nr. VI a fost completat de Punctul 6, Articolul V din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 6 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 11 din 09 ianuarie 2020 )

  2. 31.03.2018

    Modificare

    LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018

    (la 31-03-2018, Partea introductivă a alineatului (1) din Articolul 65 , §1. , Sectiunea a 8-a , Capitolul II , Anexa nr. VI a fost modificată de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )

  3. 31.03.2018

    Modificare

    LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018

    (la 31-03-2018, Alineatul (4) din Articolul 65 , §1. , Sectiunea a 8-a , Capitolul II , Anexa nr. VI a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )

  4. 31.03.2018

    Modificare

    LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018

    (la 31-03-2018, Alineatul (5) din Articolul 65 , §1. , Sectiunea a 8-a , Capitolul II , Anexa nr. VI a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )