Începe proba gratuită

LEGE-CADRU nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

Articolul 39

Aplicarea tranzitorie

Articolul 39

Aplicarea tranzitorie

Art. 39 din LEGE-CADRU nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

  1. Capitolul IV Dispoziții tranzitorii și finale

(1) Până la aplicarea integrală a prevederilor prezentei legi, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcții similare din cadrul instituției/autorității publice în care acesta este numit/încadrat sau din instituțiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcție similară în plată.

Notă

Decizie de admitere: HP nr. 8/2021, :

În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 39 alin. (4) raportat la art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în categoria „personalului numit/încadrat“, la care se referă prevederile art. 39 alin. (4) raportat la art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 , este inclus și personalul reîncadrat în baza prevederilor art. 36 din Legea-cadru nr. 153/2017 .

Decizie de admitere: HP nr. 40/2024, :

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) și (4) raportat la art. 6 lit. a) , b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcții similare nu se poate ține seama de drepturile salariale recunoscute altor salariați prin hotărâri judecătorești definitive prin care au fost interpretate și aplicate norme legale cu aplicabilitate generală, dacă respectiva interpretare a fost ulterior invalidată printr-o decizie obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dezlegarea unei chestiuni de drept.

Decizie de admitere: HP nr. 143/2025, .

Decizie de respingere: HP nr. 100/2025, .

Decizie de respingere: HP nr. 108/2024, .

Decizie de respingere: HP nr. 131/2025, .

Decizie de respingere: HP nr. 128/2025, .

Decizie de respingere: HP nr. 94/2025, .

Decizie de respingere: HP nr. 177/2025, .

Decizie de respingere: HP nr. 284/2025, .

Decizie de respingere: HP nr. 266/2025, .

Decizie de respingere: HP nr. 339/2025, .

Decizie de admitere: HP nr. 353/2025, :

Salariul de bază pentru o anumită vechime de muncă al unui asistent personal se calculează potrivit eșalonării reglementate de art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 , respectiv prin raportare la cel stabilit pentru anul 2022 prin anexa nr. II Familia ocupațională de funcții bugetare „Sănătate și asistență socială“ pct. 3.2 nr. crt. 45 din Legea-cadru nr. 153/2017 , urmând a se ajusta până la concurența salariului minim brut pe țară garantat în plată, în măsura în care acesta din urmă este mai mare decât salariul de bază calculat potrivit Legii-cadru nr. 153/2017 .

(2) În situația în care prin aplicarea alin. (1) nu există funcție similară în plată, nivelul salariului de bază, soldei de funcție/salariului de funcție, indemnizației de încadrare pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, se stabilește prin înmulțirea coeficientului prevăzut în anexe cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare, la care se aplică, după caz, prevederile art. 10 privind gradația corespunzătoare vechimii în muncă.

Notă

Decizie de respingere: HP nr. 131/2025, .

Decizie de respingere: HP nr. 284/2025, .

Notă

Conform alineatului (2) al articolului I, Capitolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 168 din 8 decembrie 2022, , prin derogare de la prevederile art. 39 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 , cu modificările și completările ulterioare, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, pentru care nu există funcție similară în plată, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcție/salariilor de funcție/indemnizațiilor de încadrare lunară se stabilește la nivelul reglementat pentru anul 2022 în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, la care se aplică, după caz, prevederile art. 10 privind gradația corespunzătoare vechimii în muncă.

Conform alineatului (5) al articolului I, Capitolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, , prin derogare de la prevederile art. 39 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 , cu modificările și completările ulterioare, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, pentru care nu există funcție similară în plată, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcție/salariilor de funcție/indemnizațiilor de încadrare lunară se stabilește la nivelul reglementat pentru anul 2022 în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, la care se aplică prevederile art. 10 privind gradația corespunzătoare vechimii în muncă, majorat cu 5%.

Conform articolului IX din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 5 din 27 februarie 2025, , prin derogare de la prevederile art. 39 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, pentru care nu există funcție similară în plată, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcție/salariilor de funcție/indemnizațiilor de încadrare lunară se stabilește la nivelul reglementat pentru anul 2022 în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, la care se aplică prevederile art. 10 privind gradația corespunzătoare vechimii în muncă, precum și majorările salariilor de bază/soldelor de funcție/salariilor de funcție/indemnizațiilor de încadrare lunară acordate potrivit actelor normative care au reglementat salarizarea personalului plătit din fonduri publice începând cu data de 1 ianuarie 2024.

(3) În aplicarea prevederilor alin. (1) , prin instituție sau autoritate publică se înțelege acea instituție sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri și cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite.

(4) În aplicarea prevederilor alin. (1) , în cazul instituțiilor sau autorităților publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, având același scop, îndeplinind aceleași funcții și atribuții, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul salariului de bază/indemnizației de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituții sau autorități publice subordonate.

Notă

Decizie de admitere: HP nr. 8/2021, :

În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 39 alin. (4) raportat la art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în categoria „personalului numit/încadrat“, la care se referă prevederile art. 39 alin. (4) raportat la art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 , este inclus și personalul reîncadrat în baza prevederilor art. 36 din Legea-cadru nr. 153/2017 .

Decizie de admitere: HP nr. 40/2024, :

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) și (4) raportat la art. 6 lit. a) , b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcții similare nu se poate ține seama de drepturile salariale recunoscute altor salariați prin hotărâri judecătorești definitive prin care au fost interpretate și aplicate norme legale cu aplicabilitate generală, dacă respectiva interpretare a fost ulterior invalidată printr-o decizie obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dezlegarea unei chestiuni de drept.

Decizie de respingere: HP nr. 100/2025, .

Decizie de respingere: HP nr. 94/2025, .

Decizie de respingere: HP nr. 284/2025, .

Decizie de respingere: HP nr. 266/2025, .

(5) Sporul pentru titlul științific de doctor, acordat ca sumă compensatorie sau ca spor la salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, după caz, de la data aplicării prevederilor prezentei legi nu se mai acordă, personalul care deține titlul științific de doctor, indiferent de data obținerii acestuia, beneficiind de prevederile art. 14 .

Notă

Decizie de admitere: HP nr. 51/2023, :

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 14 alin. (3) și ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că excluderea cumulului dintre indemnizația lunară pentru titlul științific de doctor și salarizarea aferentă gradului didactic I obținut în baza aceluiași titlu științific de doctor se aplică și cadrelor didactice cărora, anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, li s-a acordat gradul didactic I în considerarea titlului științific de doctor, în baza art. 36 alin. (3) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, și a Metodologiei formării continue a personalului didactic din învățământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 3.770/1998, cu modificările și completările ulterioare.

(6) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2) , pentru personalul didactic din sistemul național de învățământ salarizarea se stabilește în raport cu nivelul utilizat la data de 30 iunie 2017 potrivit Hotărârii Guvernului nr. 38/2017 pentru aplicarea prevederilor art. 3^4 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 38 alin. (3) și (4) .

(la 08-12-2017, Articolul 39 din Capitolul IV a fost modificat de Punctul 13, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 6 decembrie 2017, )

Notă

Decizie de admitere: HP nr. 64/2020, :

În interpretarea art. 39 alin. (6) coroborat cu art. 38 alin. (1) , alin. (3) lit. d) , alin. (4^1) și alin. (8) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, stabilirea salariului de bază pentru personalul didactic din sistemul național de învățământ încadrat anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 se face, pe durata aplicării tranzitorii a acestui act normativ, prin utilizarea gradației de vechime de 4 ani prevăzute în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 38/2017 pentru aplicarea prevederilor art. 3^4 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare.

Decizie de admitere: HP nr. 143/2025, .

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 30 alin. (5) și (6) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, ale art. II art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, cu modificările ulterioare, ale art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 36/2014, cu modificările ulterioare, ale art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 și ale art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 , stabilește că:

Egalizarea salariilor la nivel maxim nu poate include în salariul plătit sumele corespunzătoare drepturilor privind suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare reglementate de dispozițiile art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, recunoscute altor funcționari cu funcții similare prin acte administrative sau prin hotărâri judecătorești.

Decizie de respingere: HP nr. 6/2025, .

Decizie de respingere: HP nr. 155/2025, .

Decizie de respingere: HP nr. 3/2026, publicată .

Decizie de respingere: HP nr. 422/2025, publicată .

Numărul „Art. 39” apare și în alte secțiuni ale formei.

Istoricul modificărilor

Notele asociate articolului în forma selectată.

1
  1. 08.12.2017

    Modificare

    ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 6 decembrie 2017

    (la 08-12-2017, Articolul 39 din Capitolul IV a fost modificat de Punctul 13, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 6 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 978 din 08 decembrie 2017 )