Articolul 23
Art. 23 din ORDIN nr. 67 din 9 iunie 2017 privind elaborarea analizei de risc la securitatea fizică a obiectivelor, bunurilor, valorilor și transporturilor speciale din responsabilitatea structurilor Ministerului Afacerilor Interne
- Capitolul III Efectuarea analizei de risc la securitatea fizică pentru asigurarea pazei bunurilor din responsabilitatea Jandarmeriei Române
- Secţiunea a 4-a Elaborarea raportului privind analiza de risc la securitatea fizică
Raportul întocmit pentru asigurarea pazei obiectivelor cuprinde:
a) denumirea obiectivului și a beneficiarului;
b) componența comisiei;
c) data la care s-a executat recunoașterea;
d) prevederile legale în baza cărora se întocmește raportul;
e) concluziile din situația operativă, referitoare la amplasarea geografică a obiectivului, vecinătăți, alți factori externi cu impact asupra activității obiectivului, starea infracționalității din localitatea/zona de dispunere a obiectivului;
f) zonele funcționale stabilite de beneficiar și caracteristicile obiectivului, precum: construcțiile, împrejmuirile, iluminatul, numărul salariaților, natura activităților desfășurate;
g) numărul și locul de dispunere a sistemelor tehnice de protecție și de alarmare împotriva efracției;
h) activitățile desfășurate de comisie și documentația analizată;
i) amenințările și vulnerabilitățile identificate;
j) nivelul de risc;
k) măsurile, cu termene și responsabilități, pentru diminuarea sau eliminarea vulnerabilităților și amenințărilor;
l) alte obligații referitoare la paza obiectivului, care urmează a fi stabilite prin contract/convenție, precum cele referitoare la amenajări de spații, sisteme tehnice de securitate, materiale și servicii necesare asigurării pazei;
m) propuneri privind dispozitivul de pază și reprezentarea grafică a acestuia;
n) organizarea legăturilor de comunicare.