Articolul II
Art. II din ORDIN nr. 657 din 14 iunie 2017 privind modificarea și completarea Ordinului ministrului sănătății nr. 368/2017 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul și procedura de aprobare a prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman
(1) Cererile depuse în vederea aprobării, includerii, excluderii prețurilor medicamentelor din Canamed și alte modificări pentru medicamentele pentru care documentația completă a fost depusă înainte de data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I, dar pentru care nu a fost emisă o decizie până la data intrării în vigoare a prezentului ordin, se soluționează conform prezentului ordin.
(2) Pentru situațiile prevăzute la alin. (1) DAPP/reprezentantul are obligația de a completa documentația depusă, în vederea respectării prevederilor prezentului ordin, în termen de 30 de zile de la publicarea sa în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(3) În vederea efectuării corecției prețurilor corespunzătoare anului 2017, documentele depuse anterior nu se mai soluționează și vor fi redepuse până la data de 15 iulie 2017.