Articolul 3
Art. 3 din ORDIN nr. 563 din 12 iunie 2017 privind procedura de selecție a imobilului necesar pregătirii și participării României la procesul demarat în vederea relocării unor instituții/agenții ale Uniunii Europene
- Capitolul I Dispoziții generale
(1) Prin ordin al secretarului general al Guvernului se desemnează o comisie de selecție pentru selectarea imobilului (denumită în continuare comisia), formată din membri și membri supleanți, din cadrul Secretariatului General al Guvernului, precum și desemnați de instituțiile cu atribuții în domeniu, condusă de un președinte, care deține rolul de coordonare a lucrărilor comisiei.
(2) Deciziile comisiei se adoptă cu votul a cel puțin două treimi din numărul membrilor săi.
(3) În cazul în care, indiferent de motive, nu se poate asigura respectarea prevederilor alin. (2) , în special datorită unor eventuale divergențe de păreri între membrii comisiei, atunci președintele comisiei va solicita reanalizarea punctelor de divergență, iar în situația imposibilității ajungerii la un acord, decizia finală se adoptă cu votul majorității simple a membrilor.
(4) În sensul prevederilor alin. (3) , membrii comisiei care nu sunt de acord cu decizia astfel adoptată au obligația de a-și prezenta punctul de vedere în scris, elaborând în acest sens o notă individuală care se atașează la documentele întocmite de către comisie.
(5) Pe parcursul desfășurării procesului de selecție, membrii comisiei au obligația de a păstra confidențialitatea asupra conținutului ofertelor, precum și asupra oricăror altor informații prezentate de către ofertanți, a căror dezvăluire ar putea aduce atingere principiului concurenței loiale între ofertanți, al nediscriminării și tratamentului egal.
(6) Membrii comisiei au obligația de a semna pe propria răspundere o declarație de confidențialitate și imparțialitate prin care se angajează să respecte prevederile articolului anterior și prin care confirmă că nu se află într-o situație care implică existența unui conflict de interese. Declarația trebuie semnată înainte de începerea etapei de deschidere a ofertelor.
(7) În cazul în care unul dintre membrii comisiei constată că se află într-o situație de incompatibilitate, atunci acesta are obligația de a solicita, de îndată, înlocuirea sa din componența comisiei cu o altă persoană.