Articolul 2
Art. 2 din LEGE nr. 85 din 28 aprilie 2017 pentru aprobarea Contractului-cadru de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții (România UE cofinanțare pentru mediu 2014-2020), semnat la Luxemburg la 16 iunie 2016
(1) În conformitate cu prevederile , Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene este desemnat agenție de implementare (Promotor). În această calitate va asigura, între altele, implementarea Programului operațional infrastructură mare referitor la axele prioritare menționate în Contractul de finanțare, furnizarea informațiilor tehnice și financiare necesare alocării subproiectelor eligibile, monitorizarea și raportarea către Ministerul Finanțelor Publice și Banca Europeană de Investiții a stadiului fizic și financiar al acestora.
(2) Ministerul Finanțelor Publice va încheia cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene un acord subsidiar, prin care se vor stabili drepturile și obligațiile părților în aplicarea prevederilor .