Articolul 1
Dispoziții generale
Art. 1 din HOTĂRÂRE nr. 305 din 5 mai 2017 privind stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/425 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 privind echipamentele individuale de protecție și de abrogare a Directivei 89/686/CEE a Consiliului
(1) Prezenta hotărâre stabilește măsurile de punere în aplicare, la nivel național, a prevederilor Regulamentului (UE) 2016/425 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 privind echipamentele individuale de protecție și de abrogare a Directivei 89/686/CEE a Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 81 din 31 martie 2016, denumit în continuare Regulament, precum și contravențiile și sancțiunile contravenționale aplicabile în cazul încălcării dispozițiilor acestuia.
(2) Termenii și expresiile utilizate în prezenta hotărâre au semnificația prevăzută în Regulament.
(3) În sensul art. 8 alin. (6), (7) și (10), al art. 10 alin. (3), (4) și (9) și al art. 11 alin. (2) din Regulament, prin sintagmele „limbă ușor de înțeles„ și, respectiv, „limbă care poate fi ușor înțeleasă“ se înțelege „limba română“.
(4) În sensul art. 15 alin. (2) din Regulament, prin sintagma „limba sau limbile impuse de statul membru„ se înțelege „limba română“.
(5) În sensul art. 8 alin. (9) și (10), art. 9 alin. (2) lit. b) și c), al art. 10 alin. (7) și (9), precum și al art. 11 alin. (4) și (5) din Regulament, prin sintagma „autoritate națională competentă“ se înțelege „autoritatea de supraveghere a pieței“.
(6) În sensul art. 24 alin. (10) din Regulament, prin sintagma „autoritățile competente“ se înțelege Ministerul Muncii și Justiției Sociale și/sau Inspecția Muncii.
(7) În sensul pct. 4.2 din anexa IV, pct. 9 din anexa V, pct. 3.2 din anexa VI, pct. 5.2 și 6.2 din anexa VII, pct. 5.2 și 6 din anexa VIII la Regulament, prin sintagma „autoritate națională“ se înțelege „autoritatea de supraveghere a pieței“.