Începe proba gratuită

REGULAMENT nr. 2 din 27 aprilie 2017 privind transferul sau retragerea de la tranzacţionare a valorilor mobiliare ale emitenţilor în cazul închiderii unui sistem alternativ de tranzacţionare

Articolul 3

Articolul 3

Art. 3 din REGULAMENT nr. 2 din 27 aprilie 2017 privind transferul sau retragerea de la tranzacţionare a valorilor mobiliare ale emitenţilor în cazul închiderii unui sistem alternativ de tranzacţionare

(1) Organele competente ale emitenților prevăzuți la art. 2 alin. (1) au obligația includerii pe ordinea de zi a unei ședințe a adunării generale extraordinare a acționarilor adoptarea unei hotărâri cu privire la:

a) tranzacționarea în continuare a valorilor mobiliare în cadrul sistemului alternativ de tranzacționare administrat de OS2/tranzacționarea în cadrul unui alt sistem alternativ de tranzacționare aprobat potrivit , cu modificările și completările ulterioare, și a reglementărilor emise în aplicarea acesteia; sau

b) retragerea valorilor mobiliare de la tranzacționare, cu respectarea dreptului acționarilor de a se retrage din societate.

(2) Organele competente ale emitenților efectuează demersurile necesare pentru ca ședința adunării generale extraordinare a acționarilor prevăzută la alin. (1) să se desfășoare cel târziu până la scurgerea unui termen de maximum 90 de zile de la data de la care fuziunea dintre operatorii de sistem produce efecte.

(3) Organele competente ale emitenților vor întocmi și pune la dispoziția acționarilor un raport cuprinzând prezentarea sistemelor alternative de tranzacționare pe care pot fi tranzacționate valorile mobiliare ale emitenților, potrivit alin. (1) lit. a).

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.