Articolul 3
Art. 3 din INSTRUCȚIUNE nr. 2 din 19 aprilie 2017 emisă în aplicarea prevederilor art. 178 și art. 179 lit. a) și b) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu completările ulterioare, respectiv a prevederilor art. 191 și art. 192 lit. a) și b) din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale
- Capitolul I Dispoziții generale
(1) Atunci când stabilește cerințele minime de calificare și selecție referitoare la experiența în implementarea/realizarea unui/unor contract/contracte sau unor activități similare, autoritatea/entitatea contractantă trebuie să ofere repere suficiente operatorilor economici interesați să participe la procedura de atribuire, pentru ca aceștia să poată determina nivelul de complexitate asociat cerinței în cauză, prin corelare cu modul în care este descrisă, prin rezultatele așteptate prevăzute de caietul de sarcini, complexitatea contractului de achiziție publică/de achiziție sectorială/acordului-cadru ce urmează a fi atribuit, precum și modul în care poate fi demonstrată îndeplinirea respectivelor cerințe.
(2) În sensul alin. (1) , autoritatea/entitatea contractantă:
a) va preciza ce înțelege prin produse/servicii/lucrări similare cu cele care fac obiectul viitorului contract de achiziție publică/de achiziție sectorială/acordului-cadru, făcându-se trimitere la informații ce privesc domeniul/tipologia în care se încadrează acestea și/sau corelându-se cu scopul la care sunt utilizate;
b) va stabili plafonul valoric/cantitativ și numărul de contracte prin care se poate atinge acest plafon.
(3) Nivelul impus în sensul alin. (2) lit. b) nu poate fi mai mare decât:
a) valoarea estimată a contractului de achiziție publică/de achiziție sectorială/acordului-cadru ce urmează să fie atribuit, în situația în care se utilizează un reper valoric asociat cerinței;
b) cantitatea de produse/servicii/lucrări ce vor fi furnizate/prestate/executate în baza contractului de achiziție publică/de achiziție sectorială/acordului-cadru care urmează să fie atribuit, în situația în care cerința este formulată în termeni cantitativi sau prin raportare la anumiți indicatori.
(4) Prin excepție de la cele prevăzute la alin. (3) , nivelul impus cerinței privind experiența similară poate depăși plafoanele menționate la lit. b) în situația în care demonstrarea capacității tehnice și organizatorice a candidatului/ofertantului presupune, prin prisma obiectului contractului de achiziție publică/de achiziție sectorială/acordului-cadru ce urmează a fi atribuit, realizarea de către respectivul operator economic candidat/ofertant a unui număr mai mare de exerciții aferente îndeplinirii unor activități/acțiuni similare, din punctul de vedere a complexității, cu contractul în cauză. Prin noțiunea de exercițiu se înțelege derularea tuturor activităților aferente întregului proces necesar pentru obținerea rezultatului final, respectiv îndeplinirea indicatorilor de performanță ce descriu obiectivul urmărit.
Notă
În cazul în care se dorește atribuirea unui contract având ca obiect realizarea unor obiective/activități cum ar fi, fără a se limita la:
– construcții ce includ o componentă de proces tehnologic semnificativă din punctul de vedere al funcționalității respectivei construcții, de tipul stațiilor de epurare a apei uzate, centralelor de producere a energiei electrice și altele asemenea;
– elaborarea unei/unor analize de impact/cost-beneficiu cu privire la implementarea unei politici publice/realizarea unei investiții,
– management de proiect, contabilitate sau audit financiar, prezintă relevanță, pentru demonstrarea capacității de a realiza viitorul contract, ducerea la îndeplinire a unui număr de cel puțin două asemenea exerciții, similare ca anvergură/ complexitate.
În scopul înțelegerii anvergurii rezultatului ce trebuie îndeplinit, corelarea se face cu dimensiunea, complexitatea și/sau tipologia în care se încadrează construcția în cauză, obiectul analizei, respectiv operațiunile cărora li se adresează activitățile exemplificate mai sus.
Exemplu bună practică: Obiectul contractului de lucrări, ce include inclusiv proiectarea acestora - „Realizarea unei stații de epurare cu o capacitate aferentă unei populații echivalente (PE) de 30.000 locuitori“.
Mod de formulare cerință de calificare referitoare la experiența similară:
Ofertantul trebuie să furnizeze dovada finalizării execuției a 2 stații de epurare a apei uzate cu o capacitate de minimum 10.000 PE fiecare, în cadrul unor contracte de tip proiectare și execuție.
În scopul înțelegerii complexității obiectivului de investiții se vor considera similare stațiile de epurare cu o capacitate între 10.000 PE și 50.000 PE.
(5) Autoritatea/Entitatea contractantă nu poate solicita îndeplinirea cerinței privind experiența similară prin impunerea atât a unui nivel valoric, cât și a unui nivel cantitativ, în situația în care prin aceste niveluri se urmărește același lucru, respectiv descrierea, dintr-o singură perspectivă, a complexității respectivelor cerințe, raportat la obiectul contractului de achiziție publică/de achiziție sectorială/acordului-cadru ce urmează a fi atribuit.
Exemplu de practică defectuoasă: Utilizarea următoarei formulări pentru exprimarea cerinței de calificare referitoare la experiența în implementarea unor contracte/activități similare: „Prezentarea unui contract de lucrări în valoare de minimum «X» lei la nivelul căruia să se fi realizat minimum «Y» km/mp/tone/etc.“
Exemplul de bună practică nr. 1: Experiență similară formulată într-o procedură de atribuire având ca obiect contract de: „Construcție centru de afaceri în municipiul X“ - valoare estimată lucrări construcție - 35.000.000 lei, fără TVA.
Se vor prezenta informații aferente principalelor lucrări executate în ultimii 5 ani din care să reiasă că au fost executate lucrări similare în valoare cumulată de minimum 35.000.000 lei, fără TVA, la nivelul a minimum un contract - maximum a 3 contracte.
Experiența similară trebuie să privească lucrări de construcții civile cel puțin din categoria de importanță C, în conformitate cu prevederile pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea în construcții, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru înțelegerea cerinței, prin construcții din categoria de importanță C se va înțelege: „Construcții cu funcții obișnuite, a căror neîndeplinire nu implică riscuri majore pentru societate și natură (cum ar fi clădiri de locuințe cu mai mult de două niveluri, construcții industriale și agrozootehnice; construcții social-culturale care nu intră în categoriile de importanță A și B), sau construcții cu caracteristici și funcțiuni obișnuite, dar cu valori de patrimoniu (cum ar fi clădiri de cult, muzee de importanță locală)“.
Exemplul de bună practică nr. 2: Într-o procedură de licitație deschisă derulată în vederea atribuirii unui contract de lucrări având ca obiect „Construcție drum expres între localitățile A și B, în lungime de 20 km, inclusiv lucrări de artă“, cu o valoare estimată de 100.000.000 lei, cerința de calificare referitoare la experiența similară va fi considerată îndeplinită dacă ofertantul va face dovada că:
– a realizat în ultimii 5 ani, în cadrul a maximum 3 contracte, lucrări în domeniul infrastructurii de transport rutier sau al unei infrastructuri similare din punctul de vedere al complexității și/sau utilității, în valoare de cel puțin 100.000.000 lei; și
– a realizat în ultimii 5 ani un viaduct rutier sau de transport feroviar de cel puțin 100 m lungime în cadrul unuia dintre aceste contracte.
Notă
În scopul înțelegerii exemplului se consideră că următoarele premise descriu contextul în care se încadrează speța:
– printre lucrările de artă ce fac obiectul viitorului contract se include un viaduct cu o lungime de 200 m;
– prin lucrări în domeniul infrastructurii de transport rutier sau al unei infrastructuri similare din punctul de vedere al complexității și/sau utilității se înțelege lucrări de construcție/ modernizare/reparații capitale aferente unor drumuri care se încadrează cel puțin în clasa III de complexitate conform normativului în domeniu (unde clasa I include nivelul de complexitate cel mai ridicat, respectiv autostrăzi). În clasa III de complexitate se încadrează: drumuri expres și drumuri naționale europene, drumuri naționale principale, drumuri naționale secundare, drumuri județene cu două benzi de circulație.
(6) În cazul unui acord-cadru, nivelul minim impus al experienței similare se va raporta, ca regulă generală, cel mult la valoarea celui mai mare contract subsecvent dintre cele care urmează să fie atribuite pe durata acordului-cadru, aspectele prevăzute la alin. (4) aplicându-se după caz.
(7) În sensul prevederilor alin. (3) lit. a) , stabilirea nivelului minim impus al experienței similare se va face prin raportare la valoarea estimată fără valoarea opțiunilor suplimentare, dacă sunt aplicabile prevederile și privind achizițiile publice, cu completările ulterioare, și/sau din pentru aprobarea a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, respectiv și privind achizițiile sectoriale și/sau din pentru aprobarea a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare.
(8) Dacă procedura de atribuire este împărțită pe loturi, plafonul ce poate fi stabilit pentru cerința de calificare referitoare la experiența similară se va raporta la valoarea estimată sau cantitățile ce fac obiectul lotului pentru care se solicită experiența similară, indiferent dacă lotul se atribuie prin semnarea unui contract de achiziție publică/achiziție sectorială sau unui acord-cadru, în acest ultim caz prevalând prevederile alin. (6) .
(9) Nu se poate impune operatorilor economici care depun oferte pe mai multe loturi să îndeplinească un nivel al experienței similare provenit din cumularea cerințelor aferente fiecărui lot, în situația în care respectivele cerințe au fost formulate în același fel și în corelație cu aceleași repere.
Notă
În situația în care, într-o procedură de atribuire organizată pe loturi, un candidat/ofertant participă la mai multe dintre acestea, cerința de calificare referitoare la experiența similară va fi considerată îndeplinită pentru toate loturile la care a depus candidatură/ofertă dacă se respectă următoarele condiții cumulative:
– îndeplinește cerințele de calificare referitoare la experiența similară formulate în documentația de atribuire, pentru lotul la care această cerință a avut plafonul valoric sau cantitativ, după caz, cel mai mare; și
– cerințele de calificare referitoare la experiența similară, aferente loturilor respective, au fost formulate în același fel și în corelație cu aceleași repere.