Articolul 5^1
Art. 5^1 din LEGE nr. 16 din 17 martie 2017 privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale
- Capitolul II Domeniul de aplicare
(1) În situația prevăzută la art. 5 alin. (1) lit. c) , în cazul în care salariatul care a fost pus la dispoziția întreprinderii utilizatoare trebuie să își desfășoare activitatea pe teritoriul unui alt stat membru, altul decât România, în contextul prestării transnaționale de servicii prin aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (2) de către întreprinderea utilizatoare, salariatul este considerat a fi detașat pe teritoriul respectivului stat membru de către agentul de muncă temporară cu care acesta se află într-un raport de muncă.
(2) În situația prevăzută la alin. (1) , întreprinderea utilizatoare stabilită sau care își desfășoară activitatea pe teritoriul României are obligația de a informa agentul de muncă temporară care a pus la dispoziție salariatul, cu cel puțin 30 de zile înainte de începerea activității pe teritoriul respectivului stat.
(la 16-08-2020, Capitolul II a fost completat de )