Articolul 28
Art. 28 din LEGE nr. 16 din 17 martie 2017 privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale
- Capitolul V Apărarea drepturilor, răspunderea în materie de subcontractare, accesul la informații
(1) Inspecția Muncii asigură informarea pe scară largă privind clauzele și condițiile de încadrare în muncă de care beneficiază salariații detașați pe teritoriul României, pe care trebuie să le respecte și să le aplice întreprinderile prevăzute la art. 3 .
(la 16-08-2020, Alineatul (1) din Articolul 28, Capitolul V a fost modificat de )
(2) Informațiile sunt puse la dispoziție gratuit, într-un mod clar, transparent, detaliat, lipsit de ambiguitate, ușor accesibil de la distanță și prin mijloace electronice, în formate și în conformitate cu standardele informatice privind accesibilitatea on-line care asigură accesul inclusiv al persoanelor cu dizabilități.
(3) În scopul îmbunătățirii accesului la informații și pentru claritatea acestora, Inspecția Muncii asigură publicarea și actualizarea periodică, pe site-ul propriu, fără întârzieri nejustificate și în mod transparent, cel puțin a următoarelor informații:
a) clauzele și condițiile de încadrare în muncă prevăzute la art. 6 ;
b) clauzele și condițiile de încadrare în muncă prevăzute la art. 6^1 alin. (1) ;
c) salariul minim aplicabil la nivel național;
d) elementele constitutive ale remunerației;
e) procedura specifică privind detașarea salariaților pe teritoriul României în cadrul prestării de servicii transnaționale;
f) date cu privire la măsurile administrative și de control aplicabile întreprinderilor prevăzute la art. 3 lit. a) , în conformitate cu prevederile art. 24 ;
g) lista și datele de contact ale inspectoratelor teritoriale de muncă;
h) date referitoare la contractele colective de muncă aplicabile conform prevederilor legale și cu privire la clauzele și condițiile de încadrare în muncă aplicabile salariaților detașați pe teritoriul României în baza acestor contracte colective de muncă, precum și, după caz, trimiteri către site-urile oficiale ale partenerilor sociali reprezentativi;
i) date privind procedurile de depunere a plângerilor.
(la 16-08-2020, Alineatul (3) din Articolul 28, Capitolul V a fost modificat de )
(4) Informațiile prevăzute la alin. (3) sunt puse la dispoziție în limbile română și engleză.
(4^1) Inspecția Muncii verifică periodic informațiile furnizate în conformitate cu alin. (3) și se asigură că acestea sunt corecte și actualizate.
(la 16-08-2020, Articolul 28 din Capitolul V a fost completat de )
(4^2) La publicarea elementelor constitutive ale remunerației se face trimitere pentru fiecare element în parte la actul normativ/contractul colectiv de muncă general aplicabil, care reglementează respectivul drept salarial.
(la 16-08-2020, Articolul 28 din Capitolul V a fost completat de )
(4^3) În situația în care pe site-ul Inspecției Muncii nu sunt prezentate informațiile prevăzute la alin. (3) lit. a)-d) sau h) , la aplicarea sancțiunilor se ține cont de aceste circumstanțe, în conformitate cu prevederile privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin , cu modificările și completările ulterioare, în măsura necesară asigurării caracterului proporțional al acestora.
(la 16-08-2020, Articolul 28 din Capitolul V a fost completat de )
(5) În scopul îmbunătățirii accesului la informații, Inspecția Muncii evaluează anual necesitatea furnizării de informații și stabilește publicarea acestora și în alte limbi oficiale ale Uniunii Europene, în funcție de cererile de informare primite.
(6) Inspecția Muncii desemnează persoanele de contact din cadrul biroului de legătură responsabile cu soluționarea cererilor de informare și publică pe site-ul instituției datele de contact ale acestora.
(7) Ministerul Muncii și Justiției Sociale și Inspecția Muncii asigură actualizarea informațiilor furnizate în fișa de țară privind detașarea transnațională a salariaților pe teritoriul României, anual sau ori de câte ori este necesar.
(8) Ministerul Muncii și Justiției Sociale și Inspecția Muncii sunt autoritățile naționale care furnizează informațiile generale salariaților detașați și întreprinderilor în legătură cu legislația și practica națională, aplicabile acestora în ceea ce privește drepturile și obligațiile lor pe teritoriul României.