Articolul 14
Art. 14 din LEGE nr. 16 din 17 martie 2017 privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale
- Capitolul III Autoritățile competente și cooperarea administrativă
(1) În scopul punerii în aplicare a prevederilor prezentei legi, Inspecția Muncii este autoritatea competentă având atribuții de birou de legătură, care asigură îndeplinirea obligației de cooperare administrativă cu autoritățile competente din statele membre sau din Confederația Elvețiană.
(2) În termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Inspecția Muncii comunică autorităților competente din celelalte state membre sau din Confederația Elvețiană, precum și Comisiei Europene informații referitoare la calitatea sa de autoritate competentă cu atribuții de birou de legătură.
(3) Cooperarea administrativă prevăzută la alin. (1) se realizează de către Inspecția Muncii cu respectarea dispozițiilor Regulamentului (UE) nr. 1.024/2012, exercitând rolul prevăzut la art. 5 lit. f) din acest regulament.