Articolul 2
Art. 2 din ORDIN nr. 26 din 27 februarie 2017 privind stabilirea procedurii de efectuare a plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2017
(1) Plata sumelor datorate în temeiul titlurilor devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2017, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială personalului Ministerului Afacerilor Interne, se realizează eșalonat în cinci tranșe, potrivit prevederilor privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare.
(2) Termenul privind eșalonarea anuală la plată prevăzut la alin. (1) se calculează de la data la care hotărârea judecătorească prevăzută la devine executorie, iar plata fiecărei tranșe din valoarea titlului executoriu se realizează într-un an calendaristic.
(3) Sumele datorate în temeiul titlului executoriu cuprind atât sumele reprezentând drepturile de natură salarială actualizate cu indicele prețurilor de consum stabilit de Institutul Național de Statistică, cât și sumele datorate pentru plata de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale.
(4) Actualizarea cu indicele prețurilor de consum stabilit de Institutul Național de Statistică a sumelor reprezentând drepturile de natură salarială datorate în temeiul titlului executoriu se determină după următoarea formulă de calcul:
A = (suma de actualizat x IPC)/100, unde:
A - suma totală necesar a fi achitată, ca urmare a actualizării; suma de actualizat - suma corespunzătoare unei tranșe, prin aplicarea procentului corespunzător anului în care se va efectua plata, la valoarea titlului executoriu;
IPC - indicele prețurilor de consum, astfel cum a fost stabilit de Institutul Național de Statistică, valabil la data la care se efectuează plata sumei, comparativ cu luna în care această sumă trebuia plătită.
(5) La sumele actualizate în condițiile alin. (4) se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data la care hotărârea judecătorească a rămas executorie.