Articolul 13
Art. 13 din DECRET nr. 1058 din 15 noiembrie 1967 privind titlurile ştiinţifice în Republica Socialistă România
- Capitolul 2
Comisia de doctorat dezbate, în ședința publică, teza de doctorat, după care se pronunța și asupra valorii științifice a tezei, ca și asupra importantei practice a rezultatelor obținute.
După încheierea dezbaterilor cu privire la teza de doctorat, comisia deliberează și hotărăște, prin vot deschis, asupra conferirii titlului de doctor.
Rectorul instituției de învățămînt superior sau președintele secției de specialitate a Academiei Republicii Socialiste România verifica îndeplinirea cerințelor legale referitoare la obligațiile doctorandului în cadrul stagiului de pregătire și la susținerea tezei de doctorat.
Titlul de doctor se conferă în ramura de știința din care face parte specialitatea în care s-a pregătit doctorandul.