Articolul 15
Art. 15 din CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ UNIC nr. 78 din 22 februarie 2017 la Nivel de Sector de Activitate Învăţământ Preuniversitar înregistrat la M.M.J.S. - D.D.S.
- Capitolul III Timpul de muncă și timpul de odihnă
(1) Durata normală a timpului de muncă este, de regulă, de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână. La opțiunea salariatului, repartizarea timpului de muncă poate fi inegală, în funcție de specificul muncii prestate.
(la 01-08-2018, Alineatul (1) din Articolul 15, Capitolul III a fost modificat de )
(2) Pentru personalul didactic de predare, norma didactică de predare-învățare-evaluare și de instruire practică și de evaluare curentă este cea prevăzută de , cu modificările și completările ulterioare.
(3) În învățământul primar, orele de educație fizică, care nu sunt predate de profesori cu studii superioare de specialitate sunt predate, de regulă, de învățătorul/institutorul/profesorul pentru învățământ primar al clasei și sunt remunerate în sistem de plata cu ora, ca personal calificat sau necalificat, în funcție de condițiile de studii ale acestuia.
(la 01-08-2018, Alineatul (3) din Articolul 15, Capitolul III a fost modificat de )
(4) Abrogat.
(la 01-08-2018, Alineatul (4) din Articolul 15, Capitolul III a fost abrogat de )
(5) Timpul săptămânal de activitate al personalului didactic auxiliar și nedidactic este identic cu cel stabilit pentru personalul cu funcții echivalente din celelalte sectoare bugetare, potrivit legii. Sarcinile acestora sunt prevăzute în fișa individuală a postului.