Articolul 107
Art. 107 din CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ UNIC nr. 78 din 22 februarie 2017 la Nivel de Sector de Activitate Învăţământ Preuniversitar înregistrat la M.M.J.S. - D.D.S.
- Capitolul VIII Alte prevederi în legătură cu drepturile și obligațiile părților
(1) Negocierea contractelor colective de muncă la nivelul inspectoratelor școlare se realizează între conducătorul inspectoratului școlar și organizațiile sindicale afiliate federațiilor sindicale semnatare ale prezentului contract.
(2) Organizațiile sindicale afiliate federațiilor semnatare ale prezentului contract sunt împuternicite în scris să negocieze contractele colective de muncă la nivelul inspectoratelor școlare. Prin împuternicirile scrise, federațiile sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate desemnează expres echipa de negociere și persoana mandatată să semneze contractul colectiv de muncă la nivel de inspectorat școlar. Contractul colectiv de muncă la nivel de inspectorat se semnează de către inspectorul școlar general (ca reprezentant legal al inspectoratului) și de către persoanele mandatate de federațiile sindicale semnatare ale prezentului contract.
(3) Federațiile sindicale semnatare ale prezentului contract anexează împuternicirii prevăzute la alin. (2) , în copie certificată pentru conformitate, hotărârea de constatare a reprezentativității la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar.
(4) În baza prevederilor prezentului contract colectiv de muncă vor începe negocierile în vederea încheierii contractelor colective de muncă la nivelul unităților/instituțiilor prevăzute în Anexa nr. 3 .