Articolul 7
Art. 7 din ORDIN nr. 12 din 1 februarie 2017 privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiţie a pescuitului, precum şi a zonelor de protecţie a resurselor acvatice vii în anul 2017
- Capitolul II Specii şi perioade de prohibiţie
(1) Se interzice pescuitul comercial, recreativ și familial al speciilor de pești și al altor viețuitoare acvatice, după cum urmează:
a) știuca, de la data intrării în vigoare a prezentului ordin până la 15 martie inclusiv, cu respectarea prevederilor art. 1;
b) pietrarul (Zingel zingel), fusarul (Zingel strebel), ghiborțul de râu (Gymnocephalus baloni), cernușca (Petroleuciscus borysthenicus/Leucisus borysthenicus), șalăul vărgat (Stizostedion volgensis), aspretele (Romanichtyis valsanicola), pecarina (Pecarina demidoffi), guvidul de baltă (Proterorhinus marmoratus), guvidul (Neogobius syrman), zglăvoaca răsăriteană (Cottus poecilopus), lostrița (Hucho hucho), mihalțul (Lota lota) și caracuda (Carassius carassius), precum și alte viețuitoare acvatice incluse în și privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin , cu modificările și completările ulterioare, tot timpul anului;
c) coregonul și lipanul, tot timpul anului;
d) păstrăvul de mare (somonul de Marea Neagră) tot timpul anului;
e) păstrăvul indigen, păstrăvul curcubeu și păstrăvul fântânel, începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin până la data de 30 aprilie inclusiv și din 15 septembrie până pe 31 decembrie;
f) sturionii, tot timpul anului, cu excepția pescuitului în scop științific;
g) capturarea lipitorilor medicinale (Hirudo verbana), pe o durată de 62 de zile, în perioada 1 iulie-1 august inclusiv.
(2) În apele Mării Negre se interzic:
a) prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), pescuitul rechinului, deținerea și comercializarea acestuia, în perioada 15 martie-15 aprilie inclusiv și în perioada 15 octombrie-30 noiembrie inclusiv;
b) reținerea la bord a femelelor de rechin gestante, pe toată perioada anului;
c) pescuitul sturionilor, tot timpul anului, cu excepția pescuitului în scop științific;
d) pescuitul guvizilor, pe o durată de 31 de zile, în perioada 1 mai-31 mai inclusiv;
e) pescuitul delfinilor, tot timpul anului, menținându-se obligativitatea raportării capturilor accidentale de delfini inclusiv din ZEE (zona economică exclusivă).
(3) Pescuitul calcanului se supune dispozițiilor de stabilire, pentru 2017, a posibilităților de pescuit pentru anumite resurse halieutice și grupe de resurse halieutice din Marea Neagră care stabilește ca perioada de prohibiție a acestei specii 15 aprilie-15 iunie inclusiv.
(4) Pentru pescuitul calcanului se folosesc unelte (setci) cu dimensiunea ochiului de plasă egală sau mai mare de 400 mm (2a ≥ 400 mm), iar dimensiunea minimă a exemplarelor care vor fi reținute pe timpul pescuitului va fi de cel puțin 45 cm (lungime totală).
(5) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1) speciile marine de pești, altele decât cele prevăzute la alin. (2) și (3) din prezentul articol sunt permise la pescuit tot timpul anului, cu folosirea uneltelor specifice autorizate.
(6) Capturarea rapanei (Rapana venosa) este permisă tot timpul anului. Utilizarea „beam traulului“ în perioada de prohibiție a speciilor demersale se face cu obligativitatea notificării Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură la fiecare ieșire/intrare în port a ambarcațiunilor, pentru verificarea eventualelor capturi accidentale de calcan, cu excepția teritoriului Rezervației Biosferei „Delta Dunării“ până la izobata de 20 m.